Liceul Teoretic “Henri Coandă” din Craiova, al doilea punctaj din ţară, la obţinerea unui proiect european

0
2897

Liceul Teoretic ”Henri Coandă” din Craiova a obținut finanțarea pentru a deveni unitate de învățământ-pilot în cadrul Programului de reformă a guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar, finanțat prin Planului Național de Redresare și Reziliență – PNRR. Este vorba despre 200.000 de euro, unitatea de învăţământ obţinând al II-lea punctaj la nivel naţional.
În cadrul Programului PNRR ”Granturi pentru unitățile de învățământ pilot” (finanțat prin Investiția 18 – Program de instruire și mentorat pentru manageri și inspectori școlari / Reforma 7 – Reforma guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar și profesionalizarea managementului /Componenta 15 – Educație/Pilonul VI – Politici pentru noua generație din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – PNRR), Liceul Teoretic ”Henri Coandă” din Craiova a obținut finanțare pentru a deveni una din cele 60 de unități școlare cu statut de unități-pilot, cu scopul de a implementa și de a evalua intervenții educaționale, în vederea fundamentării de politici publice în domeniul educației. “Conștienți de faptul că,  prin încurajarea inovației și a adaptării, școlile-pilot devin catalizatori ai schimbării în educație, pregătind generațiile viitoare pentru provocările și oportunitățile secolului al XXI-lea, suntem entuziasmați de faptul că PROIECTUL ”SMART GROW – Împreună pentru o Scoală Modernă, Accesibilă, bazată pe Resurse și Tehnologii durabile” s-a bucurat de aprecierea evaluatorilor obţinând al II-lea punctaj pe țară”, a precizat prof. Mihaela Brumar, director al instituţiei de învăţământ preuniversitar craiovene .

Accent pe accesul la educaţie, reuşită şcolară şi performanţă profesională
Liceul Teoretic ”Henri Coandă” din Craiova dispune de resursele necesare pentru a propune elemente de reformă a activităților manageriale, cu accent pe accesul la educație, reușită școlară și performanță profesională. Astfel, echipa managerială a școlii va implementa inovativ următoarele arii de interes prioritare: Managementul unității de învățământ, inclusiv finanțare alternativă; Dezvoltarea carierei didactice și a managementului școlar, prin noi modele de carieră și mentorat didactic; Incluziunea preșcolarilor/elevilor cu CES (Cerinţe Educaţionale Speciale) în învățământul de masă. “Proiectul SMART GROW reprezintă o investiție considerabilă în viitorul educației! 200.000 de euro sunt dedicați activităților ce vor fi pilotate în cadrul liceului. Mulțumim tuturor colaboratorilor noștri: SMIS, Asociația ”Mereu pentru Europa”, Asociația CEDRU – Centrul de Excelență pentru Dezvoltarea Resurselor Umane din Craiova, pentru sprijinul acordat în etapa de scriere a proiectului ”SMART GROW – Împreună pentru o Scoală Modernă, Accesibilă, bazată pe Resurse și Tehnologii durabile”.
Pentru că …AICI CONSTRUIM ÎMPREUNĂ VIITORUL!”, a mai spus Mihaela Brumar.