Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui microbuz, ce se deplasa pe ruta Bulgaria-Germania, cantitatea de 20.400 de țigarete, ascunse și nedeclarate, în bagajele personale ale șoferului.
La data de 05.10.2023, în jurul orei 13.10, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, judeţul Dolj, s-a prezentat ,pentru a intra în țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 34 de ani, aflat la volanul unui microbuz, înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa pe ruta Bulgaria-Germania. “În urma controlului de frontieră, efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii au descoperit, ascunse și nedeclarate, în bagajele personale, 20.400 de țigarete (1.020 de pachete ). Acestea erau inscripționate cu diferite mărci și aveau aplicate timbru fiscal bulgăresc, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență. În cauză, întreaga cantitate de ţigarete, estimată la o valoare de 23.460 lei, a fost indisponibilizată de către polițiști iar, în cauză, șoferului bulgar i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, conform art. 452 din Legea 227/2015″, a precizat Giulia Ştefania Băzăvan, purtător de cuvânt al STPF Dolj.