Conform IPJ Dolj, ieri, în jurul orei 08.00, poliţiştii Postului de Politie Sadova au fost sesizaţi de către Ţ. EUGEN, cu privire la faptul că a fost implicat intr-un accident de circulaţie soldat doar cu pgube materiale, în localitatea Piscu Sadovei, jud. Dolj. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au stabilit că Ţ. EUGEN, 25 de ani, din comuna Sadova, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Piscu Sadovei, cu toate că nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, dar şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul autoturismului, acroşând un stâlp de tensiune de pe marginea părţii carosabile. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat si a fost condus la Spitalul Dăbuleni pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul ca autoturismul, proprietatea lui DUDUIANU SORIN, din comuna Ostroveni, a fost sustras în vederea folosirii de către Ţ. EUGEN. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală.