Anul acesta, peste 850.000 tone de cereale recoltate în Dolj

0
1210

agriculturaDirecţia pentru Agricultură Dolj este serviciu public deconcentrat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltarii Rurale prin care se asigură, la nivel judeţean, implementarea politicilor si strategiilor din domeniul agricol. Campaniile agricole de primăvară şi vară s-au încheiat şi, acum, este momentul evidenţierii unor indicatori specifici. Cele 230.300 de hectare însămânţate în toamna lui 2015 au fost de bun-augur. Au urmat însămânţările din această primăvară pe 203.849 ha, cele mai mari fiind culturile de porumb boabe – 95.500 ha şi floarea-soarelui – 73.752 ha. Mai apoi, în vară, au fost recoltate păioasele pe 182.903 ha. Cu producţii medii de 3.900 kg/ha la grâu, 2.000 kg/ha la secară, 2.956 kg/ha la rapiţă, Doljul putem spune că are, şi în acest an, o mare pondere în balanţa agricolă naţională. Deşi mai este loc în silozuri, capacitatea acestora totală de peste 1 milion de tone nefiind folosită în întregime.

          Conducerea Direcţiei pentru Agricultură Dolj a prezentat recent raportul asupra activităţii agriculturii privind realizările pe primele 8 luni ale anului în curs. Principala activitate din agricultură o constituie Campania agricolă, deoarece campaniile de primăvară şi vară pot fi considerate o continuare a celei de toamnă. Suprafeţele însămânţate în toamna anului trecut au fost: grâu – 175.811 ha, secară boabe – 1.979 ha, triticale – 5.113 ha, rapiţă – 19.647 ha, orz – 24.185 ha şi orzoaică de toamnă – 3565 ha.

Apă suficientă în sol

          După seceta severă din vara anului 2015, cantitatea de apă din sol a continuat să se refacă şi, astfel, fermierii au avut posibilitatea înfiinţări  unei suprafeţe mai mari cu 11%  la cereale paioase în comparaţie cu anul 2015.

            Conform datelor statistice centralizate la DAJ Dolj, în toamna anului 2015, la nivelul judeţului s-a semănat cu grâu o suprafaţă de 175.811 ha, reprezentând 98% din suprafaţa programată. O creştere a suprafetelor însămânţate cu cereale s-a realizat şi la alte culturi de toamnă. La orz, suprafaţa semănată a depăşit suprafaţa programată cu 4.135 ha, cu 13% mai mult decât în anul 2014. La rapiţă, suprafaţa semănată a fost de 19.647 ha, depăşind suprafaţa programată cu 2.647 ha. Culturile agricole înfiinţate în toamna anului 2015 au beneficiat de suficientă apă în sol, coroborat cu faptul că nu au fost temperaturi negative excesive în timpul iernii au condus la o stare de vegetaţie bună, respectiv la cereale păioase am avut un procent de răsărire de 97% iar la rapiţă 92%.agricultura 1

Temperaturi foarte scăzute în primăvară

          Campania de primavară a debutat, încă din luna februarie, în legumicultură, prin producerea de răsaduri, precum şi în sectorul viti-pomicol, prin efectuarea tăierilor de rodire. Luna martie a început cu însămânţarea culturilor din prima urgenţă respectiv: mazăre, ovăz, orzoaică de primăvară, ulterior s-au înregistrat întârzieri la floarea-soarelui şi porumb din cauza temperaturilor scăzute, culminând cu data de 21 aprilie, când temperaturile foarte scăzute au făcut posibil fenomenul de îngheţ, astfel a fost afectată de brumă târzie o suprafaţă de 663 ha cu viţa-de-vie şi pomi fructiferi.

          Conform centralizării Dării de Seamă Statistice AGR 2A, finalizată la 15 iunie 2016, a fost însămânţată o suprafaţă totală de 203.849 ha. Astfel, la porumb boabe, din planificarea iniţială de 110.724 ha s-au realizat 95.500 ha; ovăz – 1.897 ha iniţial şi 3.057 ha realizat; floarea-soarelui 70.761/73.752; tutun 145/295; cartofi 2.854/2.862, fasole boabe 250/231, legume de câmp + solarii 10.160/9185; mazăre boabe 1.940/2528; pepeni verzi+galbeni 5.750/4.984; muştar 291/546 plante de nutreţ 6.630/6.713; soia 2.510/3.231 şi orzoaică de primăvară 1.482/1.570.

          Starea de vegetaţie a culturilor însămânţate în primăvara anului 2016 a fost în general bună, cu toate că a fost o uşoară întârziere la semănat, dar ulterior culturile au beneficiat de rezerva de apă din sol. În cursul lunii mai (9 mai) la nivelul judeţului Dolj au fost căderi de grindină în localităţile Amărăştii de Sus şi Amărăştii de Jos, unde a fost afectată suprafaţa de 3.836 ha cu 80-100 % pierderi, estimate la 9.438 mii lei. Lucrările de întreţinere a culturilor de primăvară s-au axat în principal pe tratamente contra bolilor şi dăunătorilor; întreţinerea culturilor prăşitoare prin praşile mecanice şi manuale; executarea lucrărilor specifice în plantaţiile viti-pomicole; irigarea culturilor.

          Pentru completarea necesarului de apă a fost irigată o suprafaţă totală de 13.533 ha din care: porumb 11227 ha, soia 2036 ha, pepeni 170 ha, culturi furajere 100 ha.agricultura 2

Doljul are o capacitate totală stocare de 1.067.323 to

          Campania de recoltare a cerealelor păioase a debutat la începutul lunii iulie. Lucrările agricole din campania de vară au vizat: recoltarea cerealelor păioase pe o suprafaţă de 182.903 ha; recoltarea rapiţei pe o suprafaţă de 19.647 ha; transportul producţiei din câmp; eliberarea terenului de resturi vegetale; executarea arăturilor pe suprafaţa de 80.000 ha, lucrare s-a realizat cu dificultate, fiind reluată după căderea precipitaţiilor.

          Producţiile obţinute, în anul 2016, la cerealele paioase, au fost bune din punct de vedere cantitativ si calitativ, apreciează conducerea Direcţiei pentru Agricultură Dolj. Potrivit datelor operative, producţiile obţinute au fost: grâu – 170.537 ha – 3.900 kg/ha; secară – 1.979 ha – 2.000 kg/ha; triticale – 5.100 ha – 3.375 kg/ha; rapiţă – 19.629 – 2.956 kg/ha; orz – 24.065 ha – 4.200 kg/ha; orzoaică toamnă – 3.560 ha – 3.375 kg/ha.

          Întreaga producţie de cereale păioase şi rapiţă strânsă în recenta campanie agricolă de vară a fost depozitată în condiţii corespunzătoare, se mai arată în raportul DAJ Dolj. Pentru păstrarea producţiei agricole, judeţul nostru dispune de o capacitate totală de 1.067.323 to, din care în silozuri – 457.728 to, iar magazii – 609.595 to, spaţiile de depozitare aparţinând unui număr de 203 agenţi economici, autorizaţi conform OUG nr. 12/2006.

Seceta a afectat peste 36.000 de hectare

          Din cauza deficitului de precipitaţii din iulie – august a.c., la nivelul judeţului Dolj, a fost afectată de secetă o suprafaţă de 36.710,48 ha, cu pierderi estimate de 35.576 mii lei, aşa cum rezultă din Raportul final al comisiei judeţene pentru situaţii de urgenţă. Principalele culturi afectate au fost:  porumb 14.475,11 ha  şi floarea-soarelui 16.932,63 ha.

          Pe fondul menţinerii stresului hidric asociat cu cel termic din aer şi sol, la culturile prăşitoare neirigate (porumb, floarea-soarelui, soia), procesele de maturare au fost accelerate, forţate, mai ales în UAT din sudul Doljului, fapt ce a determinat declanşarea mai devreme a recoltării. Producţiile medii obţinute: floarea-soarelui 2.000 kg/ha, porumb 3.500 kg/ha. La aceasta data, fermierii se află în plină campanie de însămânţări, la rapiţă realizându-se o suprafaţă de 10.200 ha.