Satelitul Ştiinţei a pierdut la Filiaşi

0
368

Tinerii jucători de la echipa a doua a Universităţii Craiova n-au reuşit să onoreze printr-un rezultat pozitiv împlinirea a 75 de ani de la primul meci al Ştiinţei, pe 5 septembrie 1948, cu CFR Filiaşi, şi nici să-i ofere un cadou antrenorului lor, Corneliu Papură, care a împlinit 50 de ani în aceeaşi zi. Decalat cu câteva zile, tocmai pentru a marca momentul aniversar cu o dispută între aceeaşi oponenţi ca acum 75 de ani, jocul din etapa a 3-a a seriei C7, ACSO Filiaşi – Universitatea II, s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 2-0, goluri marcate de Vulpe (3) şi Fotescu (43).

Lovitura de începere a fost dată simbolic de către Lorena Balaci, iar la meci au asistat și doi foşti jucători ai Ştiinţei, Ion Velea, component al Campioanei Unei Mari Iubiri și Ion Briac, din generaţia care a promovat Ştiinţa în Divizia B, în 1958.

Universitatea II a evoluat în formula: R. Rusu – Gașpăr, Tomasek, Lăpădătescu, Ene – Sala (’46, Bană), Tomșa, Stana (’68, Dan) – Găină (’46, Ninaci), A. Vancea (’46, Nițuică), Neață (’68, Rădulescu). După 3 etape, satelitul Ştiinţei are 6 puncte, în timp ce Filiaşiul are 4 puncte.