Liberalii cheamă în judecată Guvernul!

1
354

Chiar dacă aşa ceva – chemarea în judecată de către un partid a Guvernului şi prefecţilor din ţară – nu s-a mai văzut, asta nu înseamnă că nu era loc pentru încă o minune a politicii, pe lângă atâtea de-a lungul timpului. Liberalii au atacat la Curtea Constituţională, via Curtea de Apel Bucureşti, excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 55/2014, în speranţa că decizia CCR, eventual favorabilă, se va aplica din momentul chemării în judecată. Artificiul avocăţesc de chemare în judecată a Guvernului şi prefecţilor rămâne la interpretarea instanţei Curţii de Apel, deşi acţiunea pare mai de grabă inadmisibilă, prin raportare la art. 9 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ. Concomitent, liderii PNL şi PDL s-au plâns, prin scrisori transmise ambasadelor SUA şi statelor UE, precum şi reprezentantului Comisiei Europene la Bucureşti, de promovarea OUG 55/2014 privind libertatea aleşilor locali (consilieri locali şi judeţeni, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene), timp de 45 de zile, de a schimba partidul pe listele căruia au fost aleşi, prin derogare de la Legea 393/2004 (Statutul aleşilor locali). Chiar dacă reglementarea guvernului poate părea excesivă, ea este facultativă, adică nu obligă pe nimeni să procedeze altfel decât îi dictează propria conştiinţă. Argumentarea excepţiei de neconstituţionalitate făcută de juriştii PNL este de fapt o arguţie şi nu pare deloc convingătoare, ca să nu spunem că inserează şi aspecte ilogice. Chiar din punct de vedere juridic. Citată, de pildă, este Decizia CCR nr. 915/18 octombrie 2007, conform căreia „prevederile menţionate (…) au ca finalitate prevenirea migraţiei politice a aleşilor locali de la un partid la altul, asigurarea unei stabilităţi în cadrul administraţiei publice locale, care să exprime configuraţia politică aşa cum aceasta a rezultat din voinţa electoratului”. Prevede OUG 55/2014 altceva decât respectarea voinţei electoratului, când a votat USL la alegerile locale din 2012? Raţiunea OUG 55/2014, să nu mai pomenim de moralitatea ei, rezidă tocmai în ruperea USL, la aproape doi ani după alegeri, din motive care nu mai prezintă relevanţă, moment care a bulversat toate majorităţile create ca expresie a votului popular. Cu alte cuvinte, circumstanţele emiterii OUG 55/2014 sunt cu totul speciale, de forţă majoră – distincte de jurisprudenţa în materie – de care nu s-ar putea face abstracţie într-o dreaptă judecată. Cum cererea de chemare în judecată a Guvernului şi prefecţilor din ţară înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti se încheie „cu rugămintea de a constata neconstituţionalitatea OUG 55/2014 în întregul său conţinut”, instanţa este considerată un fel de curier, competenţa invocată de a sesiza CCR revenind Avocatului Poporului. Sigur că tot scandalul nu poate fi disociat de gălăgia care precede campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, şi suntem abia la început, dar parcă „s-a sărit calul”.

1 COMENTARIU

  1. Maestre nu ai nicio urma de logica.
    Confom motivarii acestei oug un ales pnl de pe lista usl are dreptul moral de a trece la psd.
    Dar in baza carei motivari un ales ppdd poate trece la pdl?
    Oare lipsa de consideratie fata de semeni sa va fi impins sa concepeti acest articol inept?

Comments are closed.