Un tânăr de 23 de ani, din comuna Almăj, pe numele căruia autorităţile din Italia au emis mandat european de arestare, fiind dat în urmărire internaţională, a fost prins joi de poliţiştii doljeni şi introdus în arest. Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea sa pentru 15 zile în vederea demarării formalităţilor necesare extrădării.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că, joi, poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale şi Secţiei de Poliţie Rurală nr.1 Craiova, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, l-au depistat şi introdus în arestul IPJ Dolj pe Leonard Claudiu Martie, de 23 de ani, din comuna Almăj, urmărit la nivel internaţional de autorităţile judiciare din Italia. Pe numele acestuia autorităţile italiene emiseseră un mandat european de arestare pentru infracţiunea de tentativă de furt deosebit de grav, faptă comisă, conform anchetatorilor italieni, pe 15 martie 2014, pe teritoriul acestui stat.
„Tânărul a fost condus la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 ore, pe numele său”, ne-a declarat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Oamenii legii l-au prezentat, ulterior, pe Leonard Claudiu Martie magistraţilor Curţii de Apel Craiova, care au dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate, pe o durată de 15 zile începând cu data de 4 septembrie 2014 până la 18 septembrie 2014, inclusiv. Pe 18 septembrie, când se va lua în discuţie prelungirea arestării, a fost fixat termen pentru prezentarea mandatului european de arestare tradus în limba română, conform procedurilor.