Distribuirea cardurilor de sănătate începe în două săptămâni

0
399

Procesul de distribuire a cardurilor de sănătate va începe pe 18 septembrie, acestea urmând să ajungă la asiguraţi prin poştă. Se estimează că până la sfârşitul lunii octombrie, 91% din carduri, adică  12,4 milioane , vor intra deja în posesia titularilor. Documentul medical va conţine informaţii vitale, cum ar fi grupa de sânge şi RH-ul.

 Ieri, la Palatul Victoria, a fost semnat Acordul-cadru dintre Poşta Română şi CNAS, în prezenţa premierului Victor Ponta şi a ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, de către directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu, şi preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea. Valoarea contractului este de 37,5 milioane lei – 8,5 milioane euro -, cu o durată de patru ani, peste 90% din carduri urmând să fie distribuite până la sfârşitul lunii octombrie. Poşta Română va livra, potrivit protocolului, cardul de sănătate destinatarului în maximum 20 de zile calendaristice, începând cu ziua lucrătoare următoare celei în care trimiterile au intrat în reţeaua poştală.

9,5 milioane de carduri tipărite în şase luni

În ultimele şase luni au fost tipărite peste 9,5 milioane de carduri, operaţiune ce a costat 123 de milioane de lei, urmând ca tranşa finală, de un milioan de carduri, să fie printată în cel mai surt timp.

Cardul de sănătate va fi distribuit la domiciliul asiguratului și predat titularului pe baza actului de identitate. După două prezentări la domiciliul asiguratului, dovedite pe bază de document justificativ, operatorul de servicii poștale va preda cardul național casei de asigurări de sănătate în raza căreia se afla domiciliul asiguratului. Primii care au intrat în posesia noilor documente medicale, prin intermediul unui program-pilot, au fost pacienţii care fac dializă.

Documentul conţine informaţii medicale esenţiale

Cardul naţional de sănătate va conţine informaţii medicale vitale, cum ar fi grupa de sânge şi RH-ul. Cardul are inscripţionate, la vedere, pe lângă nume şi prenume şi codul de identificare în sistemul de sănătate. În plus, va avea un cip pe care vor fi încărcate de medicul de familie şi alte informaţii esenţiale: CNP-ul, grupa sanguină, RH-ul, diagnostice medicale cu risc vital, boli cronice, dar şi datele de contact ale medicului. Documentul electronic va avea elemente de securitate speciale împotriva falsificării şi contrafacerii. Însă, în situaţia în care asiguratul va pierde cardul de sănătate, îl va deteriora sau îi va fi furat, acesta va suporta costurile. În termen de 15 zile calendaristice de la producerea uneia dintre aceste situaţii, titularul sau, după caz, reprezentantul legal ori împuternicitul acestuia este obligat să solicite prin intermediul casei de asigurări de sănătate eliberarea unui nou card naţional.

În afară de datele de identificare, cardurile de sănătate au scopul de a urmări cheltuirea fondurilor în sistemul de sănătate şi trebuie să cuprindă, aspecte care ţin de circuitul banilor.