O poveste de spionaj oltenească

1
426

O povestioară hazlie a făcut ieri, deliciul reţelei de socializare Facebook, dar şi a mai multor site-uri care aparţin unor ziare locale şi centrale. Ştirea că maşina ridicată de RAT Craiova, miercuri seara, din zona Primăriei Craiova, despre care  edilul Lia Olguţa Vasilescu spusese pe pagina personală de Facebook că „era tixită de tehnică de ascultare”, nu aparţine niciunui serviciu de informaţii, cu atât mai puţin a SRI, a fost întoarsă pe toate părţile.

Partea umoristică a acestei întâmplări a venit atunci când s-a aflat că maşina este proprietatea primarului de la Castranova, care venise prin Craiova cu ceva treburi administrative şi din nefericire a parcat neregulamentar, sperând că în cele 30 de minute cât a zăbovit pe la Prefectură, autoturismul său să scape de ochiul vigilent al poliţiei locale. Din păcate, ghinion. Poliţia Locală mereu pe fază a pozat maşina, a chemat echipajul RAT şi i-a ridicat edilului de la Castranova maşina.

SRI a infirmat, ieri, supoziţiile primarului Craiovei potrivit cărora o maşină care a fost ridicată din faţa Primăriei Craiova de Poliţia Locală şi RAT Craiova ar aparţine SRI. Purtătorul de cuvânt, Sorin Sava, a declarat, că maşina cu care primarul Craiovei credea că ar fi fost ascultată, nu aparţine SRI, ci primarului din comuna doljeană Castranova. De altfel, acesta din urmă a confirmat că maşina cu pricina, o Skoda Octavia, îi aparţine, însă nici vorbă ca ea să fie echipată cu sisteme de interceptare. “Da, este maşina mea. Nu ştiu de ce se face atâta caz pe treaba asta. Cred că din cauză că suntem partide diferite eu şi doamna primar. Maşina este a mea personală, am fost la o şedinţă la Consiliul Judeţean, am parcat-o ilegal, dar pentru că eram în şedinţă am trimis pe cineva să o ridice. S-a plătit taxă, s-a plătit tot ce trebuie şi cu asta basta. N-am nici o legătură cu dispozitivele la care se face referire”, a spus Dumitru Măceşanu, edilul de la Castranova, care ieri a invitat jurnaliştii la el acasă, să-i admire autoturismul cu pricina. Primarul Măceaşanu a mai completat spunând că în maşină avea… “două parasolare, o umbrelă, un pachet de cornuleteţe şi nişte hârtii de la primarie”.

Mai spre seară, scenariu s-a schimbat, iar „ţinta” nu mai era edilul Craiovei, ci însuşi reprezentantul Guvernului în teritoriu, Marius Deca. Noua speță, aparține de asemenea, primarului Olguța Vasilescu. Şi povestea poate continua…dar e bine, când totul se termină cu bine. Sau poate,… nu !

1 COMENTARIU

  1. Olguța, ai dat-o in bară cu…mașinuța.Ai scos porumbelul din guriță. Dă un ordin scurt să se verifice zgarda câinilor comunitari de lângă primărie că poate au… microfoane?

Comments are closed.