Şoferul fugar care a accidentat, miercuri dimineaţă, un biciclist pe raza comunei Leu, a fost arestat, ieri după-amiază, pe o perioadă de 19 zile.
Magistraţii Judecătoriei Craiova au admis, ieri după-amiază, propunerea procurorilor Parchetuluid e pe lângă Judecătoria Craiova şi au dispus arestarea preventivă pentru 19 zile a lui Ionuţ Bîrcu, de 21 de ani, din Craiova, pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare.
Reamintim că, miercuri dimineaţă, în jurul orei 06.30, pe DN 6, în afara comunei Leu, Marin Viscol, de 47 de ani, din comuna Leu, în timp ce circula pe biciclită, pe marginea carosabilului, a fost izbit din spate de o maşină al cărei şofer a părăsit locul faptei. Victima a fost transportată la spital unde, din cauza multiplelor leziuni suferite a intrat în comă. Poliţiştii Serviciului Rutier Dolj l-au identificat şi l-au reţinut, miercuri seară, pe şoferul fugar, Ionuţ Bîrcu, de 21 de ani, din Craiova, care conducea o autoutilitară Citroen la momentul producerii accidentului. Tânărul poate face recurs împotriva deciziei Judecătoriei Craiova.