Puterea şi Opoziţia au priorităţi diferite în actuala sesiune parlamentară

0
355

Comasarea alegerilor locale cu parlamentarele, reorganizarea admninistrativă, modificarea Constituţiei, dar şi tăierea subvenţiilor la căldură. Sunt subiectele pe care se vor purta principalele dispute Putere – Opoziţie în sesiunea parlamentară care a început ieri. PDL începe sesiunea cu gândul la alegeri. Liderii şi parlamentarii PDL reuniţi, duminică, la Parlament, au propus comasarea alegerilor parlamentare cu cele locale. Democrat-liberalii mai vor, însă, să modifice o regulă a jocului. Ei propun ca alegerile parlamentare să se desfăşoare pe sistem majoritar într-un tur.

PDL nu renunţă nici la planul de a împărţi ţara în regiuni. De altfel, Traian Băsescu le spunea, în iunie, parlamentarilor PDL, că îi aşteaptă să revină din vacanţă cu mai mult „apetit” pentru tema reorganizării. Şeful statului le-a mai fixat aleşilor şi o altă prioritate: revizuirea Constituţiei. Proiectul, trimis de Traian Băsescu la Parlament, se va discuta separat în cele două Camere. Şi ministrul de Externe are prioritatea sa. Teodor Baconschi vrea să depună în Parlament legea votului prin corespondenţă. Şi, cum se apropie alegerile, nu lipsesc nici legile populiste. Puterea şi Opoziţia se bat, de altfel, în iniţiative cu acelaşi conţinut, cum ar fi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300. PDL a mai pregătit, printre altele, legea confiscării averilor.

La rândul său, PSD vrea sancţionarea migraţiei politice cu pierderea mandatului de parlamentar şi, deja, e gata cu o primă moţiune de cenzură, simplă, care a şi fost depusă ieri, la Camera Deputaţilor. Documentul vizează tăierea subvenţiilor pentru gigacalorie. Deşi ştie că moţiunea nu are şanse să fie adoptată, liderul PSD, Victor Ponta, susţine că este „absolut necesar ca o măsură atât de dură şi greşită, care va afecta un milion de familii din clasa medie, care va afecta populaţia urbană din oraşele mari şi medii, să fie dezbătută foarte serios în Parlament, iar USL să-şi poată prezenta soluţiile la aceste probleme”. Până la dezbaterea moţiunii, parlamentarii USL pun tunurile pe ministrul Muncii. Sebastian Lăzăroiu vine astăzi la Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor, pentru restricţiile impuse de Spania românilor pe piaţa muncii.