Primarii doljeni, puşi faţă-n faţă cu CEZ-ul

0
340

Primarii din judeţ se vor întâlni, în următoarea şedinţă lărgită de Colegiu Prefectural, de săptămâna viitoare, cu reprezentanţii Grupului CEZ, după ce ambele părţi s-au plâns reprezentantului guvernului în teritoriu că relaţia companie-client nu este dintre cele mai bune. De altfel, chiar prefectul judeţului a afirmat că nu este mulţumit de companie, în condiţiile în care instalarea cehilor în oraş se voia o investiţie serioasă şi plină de beneficii.

„Aşa de bine am întâmpinat venirea CEZ-ului la Craiova, pentru că mă gândeam că va fi o investiţie foarte bună, iar acum nu sunt tocmai mulţumit de relaţia CEZ – cetăţeni, nici de relaţia CEZ – administraţii locale”, a declarat, ieri, Nicolae Giugea. Acesta a mai spus că a solicitat companiei un program de investiţii, iar faptul că este o companie privată nu trebuie privit ca o barieră între ea, cetăţeni şi instituţiile publice. „Din câte am văzut în publicaţiile de profil, CEZ-ul este unul dintre cei mai puternici producători şi distribuitori de energie din Europa, deşi are un grup destul de mic de angajaţi faţă de ceea ce operaţiunile pe care le desfăşoară, de aceea mă aştept ca discuţiile noastre – vom discuta pe lege, ca să nu fie vreo interpretare – să aibă rezultate bune”, a afirmat prefectul de Dolj.

Acesta a precizat că la viitoarea şedinţă de Colegiu Prefectural i-a invitat pe primari să-şi spună nemulţumirile, ca de altfel şi pe reprezentanţii CEZ, şi a adăugat că toleranţa va fi zero din partea Instituţiei Prefectului de Dolj faţă de rău platnici şi, cu atât mai mult, „faţă de furturile de energie, indiferent că este vorba de instituţii publice sau cetăţeni de rând”.