JO 2024: IBA persistă în punctul său de vedere

0
469

Federaţia Internaţională de Box (IBA) exclusă din mişcarea olimpică, în urmă cu un an, a reafirmat ieri că două pugiliste prezente la JO de la Paris, în centrul unor controverse asupra genului, sunt bărbaţi. Algeriana Imane Khelif (66 kg) şi taiwaneza Lin Yu-ting (57 kg), admise la Jocurile Olimpice de la Paris sunt contestate de IBA. Ambele pugiliste au fost excluse la CM de anul trecut. IBA a invocat teste de stabilire a genului efectuate la CM 2022 de la Istanbul şi 2023 de la New Delhi. În cadrul unei conferinţe de presă pe care IBA a organizat-o la Paris, şeful acesteia rusul Umar Kremlev, prin video, a spus că fostul director al comisiei medicale Ioannis Filippatis a susţinut că analizele de sânge au dezvăluit adevărul.