Anglia: Community Shield – preambulul noii ediţii de campionat

0
200

Ca în fiecare an, debutul Premier League este prefaţat de Community Shield, în care se întâlnesc, aidoma Supercupei din ţările europene, câştigătoarea campionatului şi a cupei. Cum Manchester City a făcut „eventul”, adversara sa va fi Arsenal, echipa clasată pe locul doi în ultima ediţie de campionat, deşi a condus până în etapa 35-a. „Tunarii” au cheltuit 230 milioane euro în această vară, aducându-i pe Havertz Kai (Chelsea) pentru 75 milioane euro, Rice Declan (West Ham) pentru 116 milioane euro, Timber Jurriën (Ajax) pentru 40 milioane. L-au pierdut pe Xhaka Granit, plecat la Bayer Leverkusen, pentru 15 milioane euro. Manchester City i-a adus pe Mateo Kovačić (Chealsea) pentru 29 milioane euro şi pe Gvardiol Joško (RB Leipzig) pentru 90 de milioane. Ultima întâlnire directă dintre cele două echipe s-a încheiat cu „victoria” cetăţenilor (4-1) în etapa 33-a din campionatul precedent. Partida de pe Wembley (Londra) va fi condusă de Stuart Attwell.