Omagiul unui poliţist al Craiovei

0
1899

S-a prăpădit prematur Cornel Tomescu (64 ani), fostul şef al Secţiei 5 de poliţie Craioviţa. Un profesionist desăvârşit, de mare caracter şi de reală ţinută etică. Dăruit muncii, inteligent, intuitiv, cu vocaţie de poliţist în adevăratul sens al termenului, Cornel Tomescu a gestionat fără egal lucrurile în cartierul Craioviţa Nouă, reuşind să menţină liniştea şi ordinea publică la parametrii cei mai ridicaţi timp de 30 de ani. Din 1998 a devenit şef de secţie. Numele lui rezona în tot cartierul, de mărimea unui oraş reşedinţă de judeţ. Răufăcătorii, recalcitranţii, delicvenţii de toate vârstele erau înspăimântaţi de numele lui Cornel Tomescu, care ştia tot, despre fiecare, dintr-un dialog fertil cu cetăţenii, şi o sinceritate comunicaţională. În primăvara lui 89, un caz de mare amplitudine, botezat cazul „Felă”, a fost rezolvat cu abilitate. A format poliţişti, aidoma unui adevărat mentor. Foştii săi colegi de muncă şi nu numai regretă stingerea acestuia din viaţă. Şirul nesfârşit de prieteni devotaţi şi admiratori şi-au petrecut lacrima tăcută a durerii. Sentimentele de această factură nu se descriu, se trăiesc. Dumnezeu să-l odihnească în linişte şi pace!