Dolj: Razie pentru depistarea şoferilor băuţi în Dăbuleni şi Bechet

0
332
etilotest1-480x384Efective ale Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene împreună cu agenţi rutieri din cadrul formaţiunilor rutiere Dăbuleni şi Bechet au executat, azi-noapte, o acţiune în scopul prevenirii şi combaterii conducerii pe drumurile publice a autovehiculelor de către conducători auto aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale de peste 11.000 lei, dintre care 3 amenzi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, împotriva şoferilor depistaţi sub influenţa alcoolului fiind luată şi măsura reţinerii permisului de conducere. De asemenea, în cadrul acţiunii, în localitatea Sadova, poliţişti din cadrul Biroului Drumuri Naţionale şi Europene l-au  depistat în trafic pe Daniel S., 43 de ani, cu domiciliul în comuna Sadova, care a condus o autoutilitară fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis pentru nicio categorie, după cum au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.