
Democrat-liberalii bucureşteni vor avea posibilitatea de a-şi anunţa după 25 septembrie intenţia de a candida pentru o funcţie în administraţia Capitalei la alegerile locale din 2012, urmând ca decizia finală să se ia în urma dezbaterilor din partid. Secretarul general al PD-L Bucureşti şi preşedinte al PD-L sector 1, deputatul Vasile Gherasim, a afirmat că în organizaţie se lucrează la conturarea unor profiluri de candidat cu cele mai mari şanse, în funcţie de fiecare sector. „Deocamdată facem o evaluare politică, nu individuală. După ce facem aceste programe, vom avea şi o listă aproximativă de candidaţi, dar după 25 septembrie. Înscrierea se va face pe baza opţiunilor personale, adică omul să dorească să participe la competiţia electorală”, a precizat Vasile Gherasim.