Avocatul Poporului: O nouă revocare este luată în calcul

0
900

Premierul Florin Cîţu a afirmat că nu a citit încă motivarea Curţii Constituţionale care a decis ca Renate Weber să-şi reia funcţia de Avocat al Poporului. „Este o decizie a coaliţiei, vom vedea în coaliţie. Cum prima decizie a fost luată în coaliţie, sunt sigur că şi paşii următori vor fi decişi tot în coaliţie”. CCR a stabilit săptămâna trecută, cu unanimitate de voturi că este neconstituţională revocarea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, urmând ca aceasta să-şi reia activitatea. Renate Weber nu a încălcat Constituţia, ci a apărat-o, şi faptul că a avut dreptate în toate demersuriel intreprinse o dovedeşte confirmarea punctelor sale de vedere de către CCR. Demiterea sa a fost un atentat împotriva CCR, deja supusă unei campanii de demonizare orchestrată de executiv.