Werder Bremen a evitat retrogradarea din Bundesliga

0
550

Werder Bremen a evitat retrogradarea din Bundesliga, deşi a fost aproape de ea, în două rânduri, în finalul acestui sezon. Mai întâi, “verzii” au scăpat de a pica direct, în ultima etapă, ajutată de Union Berlin, care a învins-o şi a retrogradat-o pe Fortuna Dusseldorf, aceasta însoţind-o pe Paderborn în eşalonul secund.

În barajul cu a treia clasată din Zweite, Heidenheim, Werder a remizat acasă, 0-0, iar luni seara s-a consemnat din nou egalitatea, dar cu goluri, scor 2-2. Bremen a condus de fiecare dată, a doua oară cu un gol marcat în minutul 3 de prelungiri, gazdele au primit penalty la ultima fazăa meciului, din partea lui Felix Brych. Kleindienst a făcut dubla, dar degeaba, golurile lui Theuerkauf şi Augustinsson fiind “de aur” pentru Werder.

Au promovat din Zweite: Arminia Bielefeld şi Stuttgart.