Liviu Pop, ministrul Educaţiei: Luăm în calcul introducerea înscrierii online la liceu, pentru elevii din provincie

0
380
Pop
Liviu Pop

Ministrul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat, ieri, că ia în calcul introducerea înscrierii online la liceu pentru candidaţii din provincie, această decizie fiind luată după ce, la Şcoala „Sfinţii Voievozi” din Capitală, sute de elevi şi părinţi au format cozi pentru a completa actele de admitere.

„Ceea ce se întâmplă zilele acestea la o şcoală din Bucureşti, în care elevii şi părinţii fac sute de kilometri pentru a se înscrie la un liceu în Capitală, este un lucru inuman, din punctul meu de vedere şi alături de colegii mei din minister, de inspectorii şcolari şi toţi colegii din inspectorate trebuie să regândim metodologia de admitere în liceu, în sensul în care să nu alerge persoanele cu dosarele, să alerge hârtiile pentru că suntem în perioada de alfabetizare digitală, dacă o pot numi aşa, şi cred că trebuie să găsim instrumentele electronice în aşa fel încât să uşurăm viaţa fiecărui cetăţean”, a declarat Liviu Pop, ministrul Educaţiei Naţionale.

Ministrul Educaţiei a explicat că cea mai bună variantă pentru această problemă ar fi ca elevii să îşi trimită online documentele de înscriere. „Nu văd o problemă, astăzi, ca la o şcoală dintr-o comună, elevii, care au absolvit clasa a VIII-a să nu stea cu dirigintele şi cu părintele şi să completeze o fişă de înscriere la un liceu din Capitală sau alt judeţ. De ce este nevoie să vină cu dosarul la înscrieri şi toate celelalte? Simplificăm procedura. Documentele să le completeze la şcoala de la care provine, să fie prelucrate prin centrul judeţean şi să ajungă direct la centrul Bucureşti pentru a fi procesate aici. Este o procedură în cadrul metodologiei. Încercăm să simplificăm procedurile pentru a nu alerga cetăţenii, să alergăm hârtiile”, a adăugat Liviu Pop.

Pop s-a arătat nemulţumit de rezultatul obţinut la examenul de bacalaureat al liceelor tehnologice şi doreşte să facă modificări, introducând o examinare diferenţiată, în funcţie de filieră. „O modificare a structurii Bacalaureatului, introducerea a încă două tipuri de Bacalaureat va fi luată în calcul, vom face o dezbatere publică, iar orice modificare, îşi va produce efectul în doi-trei ani de zile. Nu ne putem juca cu o modificare făcută pe picior a examenului. Din datele pe care le avem, putem trage concluzia că avem nevoie de această formă de Bacalaureat, mai ales că am pierdut în ultimii patru ani, 26.000 de elevi, aproape un oraş. Constatăm că odată cu modificarea Legii educaţiei în 2011, atunci când introducerea unui nou stil de Bacalaureat, a dus, pe zona liceelor tehnologice, un grad de promovabilitate din ce în ce mai mic, iar pe zona liceelor teoretice, o creştere a ratei de promovabilitate. Sunt lucruri pe care trebuie să le discutăm cu partenerii educaţionali în aşa fel încât, să identificăm care sunt problemele de fond. Dacă facem o comparaţie între ultimii 10 ani de zile între cei care au absolvit învăţământul liceal şi cei care au luat examenul de Bacalaureat, vom vedea că lucrurile nu stau aşa cum ne-am dori”, a explicat ministrul Educaţiei.

Rata de promovare din acest an de la examenul de Bacalaureat 2017 este de 71,4 %, cu cinci procente mai mare faţă de anul trecut, când 66,4% dintre elevi au luat notă de trecere.