Uniunea Teatrală din România (UNITER) anunţă organizarea preselecţiei pentru ediţia a XX-a a „Galei Tânărului Actor – HOP!” în perioada 10-12 iulie 2017 (cu posibilitatea de prelungire, în funcţie de numărul concurenţilor înscrişi), la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Ediţia aniversară din acest an are ca temă „Singurătate – Suportabila singurătate a fiinţei la A.P. Cehov” şi se adresează tuturor actorilor care au absolvit facultatea (licenţă) începând cu promoţia 2013. Între cei care s-au înscris în preselecţie, la Secţiunea individual, se numără şi doi tineri absolvenţi ai Departamentului de Arte (Actorie) din cadrul Universităţii din Craiova.
„Gala Tânărului Actor – HOP!”, program permanent al UNITER şi singular în peisajul festivalier autohton, este un concurs care are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic, de stat şi particular. Prima ediţie a avut loc în anul 1998, sub direcţia regizorului Cornel Todea. Gala se desfăşoară sub forma unui concurs deschis tuturor absolvenţilor facultăţilor de Teatru din Bucureşti şi din ţară (ultimele cinci promoţii).
Peste 80 de înscrieri la Secţiunea Individual şi 7 la Secţiunea Grup
Anul acesta, evenimentul se va desfăşura în perioada 4-8 septembrie 2017, la Costineşti, şi îl va avea director artistic pe Miklos Bacs. Data-limită de înscriere la preselecţie a fost 30 iunie 2017. Vor juriza şi vor decide participanţii şi aspiranţii la titlul de „Cel mai bun tânăr actor” la Gala HOP Marcel Iureş, Maia Morgenstern şi Petru Vutcărău.
După cum ne-a precizat Doina Lupu, director programe în cadrul UNITER, sunt peste 80 de înscrieri la Secţiunea Individual şi 7 la Secţiunea Grup. Între concurenţii care şi-au anunţat participarea la preselecţie se numără şi doi tineri absolvenţi ai Departamentului de Arte din cadrul Universităţii din Craiova: George Adrian Bîzoi (promoţia 2013) şi Andrei Nedelea (promoţia 2016). Absolvent al Colegiului Naţional „Zinca Golescu” din Piteşti, Andrei Nedelea („Nedy”) este colaborator al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, unde, anul trecut, a putut fi văzut în spectacolul „Iulius Caesar” în regia lui Peter Schneider, dar şi muzician – fiind un talentat al artei beatbox-ului şi făcându-se remarcat la show-ul „Românii au talent”, difuzat de ProTV.
Premii pentru cei mai buni actori, cea mai bună trupă şi un premiu special al juriului
Tema ediţiei aniversare a Galei HOP 2017 este „Singurătate – Suportabila singurătate a fiinţei la A.P. Cehov”. La Secţiunea Individual, preselecţia va consta în două probe: prezentarea unui moment scenic pe tema impusă, având ca bază texte din opera lui A.P. Cehov (scrisori, nuvele, piese de teatru), cu durata maximă de 5 minute, şi prezentarea unui moment scenic, la libera alegere, care să evidenţieze calităţile şi preocupările stilistice ale candidatului, cu aceeaşi durată. La Secţiunea Grup (componenţa maximă – 6 persoane) concurenţii vor pregăti un spectacol/studiu/work in progress (multi-media, instalaţie, teatru fizic, teatru dans, performance) având ca suport un text cehovian sau un text al unui autor modern, contemporan ce are ca temă revizitarea operei cehoviene (durata maximă: 30 minute).
În urma concursului din septembrie vor fi acordate Premiul pentru cel mai bun actor şi Premiul pentru cea mai bună actriţă (Secţiunea Individual), Premiul „Cornel Todea” – Premiul pentru cea mai bună trupă de actori şi Premiul „Sică Alexandrescu” – Premiul special al juriului (Secţiunea Grup). Concursul se va desfăşura în faţa unui juriu diferit de cel de la preselecţia din iulie, care va decide câştigătorii.