Messi a refuzat trofeul pentru cel mai bun jucător de la Copa America

0
357

La un an după ce a pierdut finala Cupei Mondiale, Argentina a cedat în ultimul act şi la Copa America, scor 1-4, la lovituri de departajare (0-0 la capătul timpului regulamentar şi al prelungirilor), cu gazda Chile.

Trofeul ratat sâmbătă noapte a avut un efect devastator asupra lui Leo Messi, geniul care a câştigat tot ce se putea cu echipa de club, FC Barcelona, dar care n-a reuşit încă să aducă vreun titlu pentru naţionala ţării sale.
În urma prestaţiilor de la Copa America, organizatorii au considerat că Messi merită să primească distincţia de cel mai bun jucător al turneului şi i-au pregătit râvnitul trofeu în cadrul festivităţii de premiere.

În mod surprinzator, însă, Leo Messi a refuzat să-l primească, iar organizatorii nu au vrut să i-l acorde unui alt jucător. Astfel, Trofeul Golden Ball a fost retras, pentru prima dată în istoria de 99 de ani şi 44 de ediţii a Copei America.

Selecţionerul chilian, Jorge Sampaoli, a scris pe blog-ul său: “L-am întrebat pe Messi pentru ce a refuzat recompensa atribuită celui mai bun jucător şi mi-a răspuns că a venit să căştige un trofeu cu echipa sa şi că titluirile individuale nu-l interesează. El are tot respectul meu”.