Dosare penale pentru infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

0
335

Sâmbătă seara, în jurul orei 18.00, lucrători ai postului de poliţie Drănic, aflaţi în serviciul de patrulare, au depistat un bărbat în vârstă de 56 de ani, din oraşul Segarcea, în timp ce se afla la volanul unei autoutilitare fără carnet. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis. În aceeaşi seară, la ora 19.30, lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Dăbuleni au depistat un cetăţean în vârstă de 35 de ani, din localitate în timp ce conducea o autoutilitară, pe DJ 542, în oraşul Dăbuleni, având o concentraţie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Dăbuleni unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit dosar penal în cauză şi continuă cercetările în conformitate cu prevederile legale.

Conducător auto depistat cu o alcoolemie de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat

În noapte de vineri spre sâmbătă, lucrătorii postului de poliţie Galiciuica şi Postului de Poliţie Giubega, aflându-se în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au depistat un conducător auto (34 de ani) din localitate cu o alcoolemie de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la Spitalul Băileşti în vederea recoltării probelor biologice, însă a refuzat acest lucru, în cauză fiind întocmit dosar penal. În aceeaşi noapte, lucrătorii Secţiei 12 Poliţie Rurală Daneţi, au efectuat semnal regulamentar de oprire a conducătorului unui autoturism care şi-a continuat însă deplasarea pe o distanţă de câţiva kilometri, iar în localitatea Castranova a pierdut direcţia de mers, a părăsit partea carosabilă şi a lovit gardul unui imobil. Cu ocazia testării şoferului cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de 1,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova unde i-au fost prelevate mostre biologice, pe numele său fiind întocmit dosar penal.

Tot vineri seară, un echipaj de siguranţă publică din cadrul Secţiei 5 Poliţie a depistat un conducător auto în vârstă de 40 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism având montate plăcuţele cu număr de înmatriculare aparţinând unui alt autoturism. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele celui în cauză pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice şi conducere cu număr fals.

Prins în timp ce conducea un moped sub influenţa băuturilor alcoolice

În noaptea de 3 spre 4 iulie a.c, în Filiasi, oamenii legii au depistat un tânăr în vârstă de 17 ani, din localitate, în timp ce conducea un moped  fără a fi înregistrat în circulaţie şi fără a poseda permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule. Poliţiştii au întocmit pe numele tânărului dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui vehicul neînmatriculat. Sâmbătă noaptea, în jurul orei 01.00, pe DN 55 A, în localitatea Piscu Vechi, a fost depistat  un bărbat de 22 de ani, din comuna Poiana Mare, Dolj care fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorii de autovehicule, conducea un moped neînregistrat şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Calafat unde i s-au recoltat probe biologice. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.