Patru elevi din Craiova au fost eliminaţi la ultima probă a Bacalaureatului

0
464

Absolvenţii de liceu au susţinut, ieri, proba la alegere a profilului şi specializării. Faţă de probele precedente, la care au avut mari emoţii, de această dată elevii craioveni au ieşit mult mai relaxaţi din examen şi încrezători că nota obţinută le va mai creşte media.

“Eu am dat la Logică şi mi s-a părut cea mai uşoară dintre probe. În prima zi, la Limba şi Literatura Română, am avut ceva emoţii, dar sper că rezultatul final va fi cel aşteptat, adică peste 9. Mai departe vreau să merg la Facultatea de Turism, sper să reuşesc”, a spus Luciana, elevă a Colegiului Naţional “Elena Cuza” din Craiova. La proba la alegere a profilului (Fizică, Informatică, Geografie, Biologie, Chimie, Filosofie, Economie, Logică şi argumentare, Psihologie, Sociologie), elevii au avut la dispoziţie trei ore pentru a rezolva cele trei subiecte. Fiecare subiect este notat cu 30 de puncte.

Potrivit vicepreşedintelui comisiei judeţene de examen, Alexandrina Năstase, la ultima probă scrisă a examenului de bacalaureat au fost eliminaţi patru candidaţi, aceştia fiind prinşi în timp ce utilizau telefonul mobil şi sistemul hands-free. «Două dintre incidente au avut loc la Liceul „Matei Basarab”, unul la Liceul Tehnologic de Transporturi Căi Ferate şi unul la Colegiul Tehnic Energetic», a spus Alexandrina Năstase, vicepreşedintele comisiei judeţene de examen.

Primele rezultatele vor fi afişate pe 8 iulie, până la ora 12.00. Tot în aceeaşi zi, până la ora 16.00, se vor putea depune contestaţiile. Rezolvarea acestora se va face între 9 şi 11 iulie, iar afişarea rezultatelor finale – pe data de 12 iulie.