Întâlnire de discuţii între ANV şi producătorii de alcool

0
343

În vederea îmbunătăţirii dialogului instituţional cu mediul de afaceri, conducerea Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) a avut, în cursul săptămânii trecute, o întrevedere cu asociaţiile reprezentative din domeniul industriei producătoare de alcool. Principalele subiecte abordate au fost atât măsurile antifraudă şi combaterea evaziunii fiscale din acest domeniu, cât şi propunerile de modificări legislative menite să reducă traficul ilicit cu alcool. „Reprezentanţii asociaţiilor din domeniul alcoolului şi-au prezentat punctul de vedere cu privire la situaţia comercializării produselor alcoolice, menţionând şi problemele cu care aceştia se confruntă”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Autoritatea Naţională a Vămilor. Conducerea autorităţii vamale a subliniat importanţa dialogului instituţional cu mediul de afaceri onest, priorităţile Autorităţii Naţionale a Vămilor fiind combaterea evaziunii fiscale, a fraudelor vamale şi creşterea încasărilor la bugetul de stat.