După demiterea suprinzătoare şi umilitoare a lui Inacio, Porumboiu şi-a consolidat poziţia în ierarhia patronilor discreţionari, fără logică, care nu pot suporta să-şi împartă meritele cu alţii, nu acceptă că pot exista păreri mai bune şi înghit pe lângă ei doar pupincurişti. Porumboiu s-a instalat pe locul lăsat liber de Mititelu, unul confortabil, amplasat chiar lângă Gigi Becali. Fostul arbitru şi fostul oier au un atu important faţă de Mititelu: banii. Pe de altă parte, faţă de Vaslui, echipă a cărei istorie se confundă practic cu Porumboiu, Mititelu şi Becali au pus mâna pe nişte branduri, beneficiind implicit de plusul de mediatizare, dar şi de pleiada de înjurături din partea fanilor. Vasluiul devenise o echipă simpatică printre oltenii lăsaţi orfani de echipă. Fără vreo rivalitate cu Ştiinţa, beneficiind de cea mai ultras, dacă se acceptă formularea, galerie din Moldova, mai presus ca mentalitate şi look decât grupările mai vechi şi mai numeroase de la Poli Iaşi şi Oţelul, Vasluiul atrăgea în special prin estetica jocului, propusă de Wesley, Sânmărtean, Adailton şi ceilalţi „plăieşi de import”. Numai că joga bonito a fost sabotată chiar de cel care a făcut-o posibilă, Vasluiul ratând de fiecare dată titlul, atât din cauze obiective, dar şi subiective, lipsa de omogenitate pe banca tehnică fiind probabil motivul principal. În câţiva ani de „mandat” ca patron în Liga I, Porumboiu a reuşit să-i concureze la demiteri şi circ pe Mititelu şi Becali, devoratorii de antrenori. Pretextul lor este lipsa performanţei, când de fapt aceasta provine din sens invers – permanenta rulare a antrenorilor fiind nocivă rezultatelor. Schimbările în serie au avut parte inevitabil şi de scandaluri, fiindcă personajele din lojo sunt de profesie păpuşari. „Antrenori fără licenţă”, ei nu suportă ca alţii să decidă în ceea ce consideră ei că este afacerea lor, nici măcar cei mai calificaţi pentru acest job neprimind credit. Mititelu şi Becali nu au convieţuit cu actualul selecţioner, Victor Piţurcă şi nici cu alţi tehnicieni versaţi, cu patalama meritată şi CV muncit. Nu a lipsit show-ul de prost gust, lipsa de educaţie, de diplomaţie şi dorinţa de a-şi umili foştii colaboratori ducând la ipostaze penibile. Mititelu l-a obligat pe Fane Stoica să semneze zilnic condica, lui Wotte i-a confecţionat un scandal sexual, pentru Piţurcă a trimis bodyguarzii să-i blocheze poarta cantonamentului, chiar în faţa presei, Reghecampf a fost nevoit să se refugieze prin tribună, Ţicleanu a fost gonit printr-un sms fatal, iar Trică nu a suportat umilinţa, răzbunându-se pe automobilul patronului. Chiar şi fără să-i fie antrenor angajat, Cârţu a fost ponegrit prin oraş pentru că şi-a permis să comenteze despre echipa la a cărei glorie a contribuit din plin ca jucător şi antrenor. Idolul lui Mititelu, Gigi Becali, a avut evident şi el intervenţiile sale arbitrare, ridicole, scandaloase, printre victimele recunoscute fiind: Piţurcă, Dorinel Munteanu, Bergodi, Hagi, etc. Ca reguli valabile pentru toţi 3 finanţatorii, adoptate şi adaptate în funcţie de situaţie: antrenorii-marionetă beneficiază de despărţiri light, motivaţia fiind lipsa de rezultate, fiindcă evident păpuşarii din lojă nu pot suplini cunoştinţele fotbalistice, oricât ar investi în jucători, în timp ce antrenorii care nu acceptă compromisurile sunt concediaţi cu scandaluri, patronii apelând şi la diversiuni pentru a păcăli suporterii şi mass-media. Incredibil, dar printre reproşuri sunt strecurate şi anumite lacune tactice pe care le-ar fi observat finanţatorii, deveniţi, datorită „experienţei şi priceperii lor”, fini cunoscători ai fenomenului. Firesc, ce îi deranjează extrem pe patroni la antrenorii cu personalitate este dificultatea sau imposibilitatea de a se amesteca la echipă, fraza lui Mititelu în privinţa lui Piţurcă fiind notorie: „Piţi se comporta ca un finanţator, pretindea să facă şi primul unsprezece”. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu străinii lui Porumboiu, Lopez Caro şi Inacio, care deranjau atunci când, culmea, aveau pretenţia de a stabili echipa sau chiar să fie sfătuiţi la transferuri. Şi atunci, de ce mai sunt angajaţi astfel de antrenori „incomozi”? În primul rând de conjuctură, pentru nume şi valoare, ei fiind instalaţi atunci când situaţia la echipă este critică, iar fanii s-au inflamat. Apoi, nu este rău ca antrenorii din lojă să-şi mai completeze bagajul de cunoştinţe chiar de la cei mai buni, pentru ca apoi să constate cu lehamite că aceleaşi lucruri le-ar fi putut face şi ei, chiar cu mai mult profesionalism şi seriozitate. Porumboiu şi-a completat lista destul de rapid, având pe ea atât români, dar şi „sacrificaţi” de import: Rednic, Săndoi, Panduru, Mulţescu, Hizo de câteva ori, Dorinel Munteanu, Viorel Moldovan, Dulca, Lăcătuş, Inacio şi Lopez Caro. Culmea, noul client al lui Porumboiu, Marius Şumudică, a demisionat de la Astra fiindcă patronul Ioan Niculae s-ar fi amestecat la echipă! Şi cum să nu pariezi pe garderoba lui Şumudică de la Vaslui? Să-l prindă puloverul – cotă rezonabilă, paltonul – şanse infime.
