Românii se mută cu afacerile în Bulgaria

0
350

Ţara vecină are cel mai mic nivel al impozitelor din UE

Numărul companiilor cu capital integral românesc care şi-au stabilit sediile centrale în Bulgaria a crescut de opt ori în ultimii cinci ani, la 272, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Venituri din această ţară.

Peste 272 de companii româneşti au depus anul trecut declaraţii fiscale în Bulgaria, comparativ cu numai 33 în 2006, un an înainte de aderarea la UE a României şi Bulgariei, a anunţat, ieri, agenţia Novinite. Cele mai multe companii româneşti înregistrate în Bulgaria se află în oraşul Ruse de pe malul Dunării, la 60 km de Bucureşti, unde sunt înregistrate un număr de 93. În Sofia se află alte 93 de firme româneşti, iar în Varna 22.

O creştere mare a avut loc şi în cazul companiilor provenite din Grecia. Astfel 2.072 de companii elene au depus anul trecut declaraţii fiscale la autoritatea de profil din Bulgaria, de trei ori mai multe faţă de 2006. Circa 800 de firme elene au fost înregistrate în Bulgaria în primul semestru, iar un număr aproximativ egal este aşteptată să facă acest lucru în a doua parte a anului.

Potrivit agenţiei bulgare, creşterea numărului de companii româneşti şi greceşti înregistrare în Bulgaria a fost determinată de taxele mai mici şi simplificarea condiţiilor pentru înfiinţarea firmelor. Un alt motiv ar fi stabilitatea macroeconomică, precum şi costurile mai mici cu forţa de muncă, al proprietăţilor imobiliare, chiriilor şi serviciilor de transport. Bulgaria are în prezent cel mai mic nivel al impozitelor din Uniunea Europeană, inclusiv o cotă unică de 10% pentru profiturile companiilor şi veniturile populaţiei. (Mediafax)