Craiovenii, obligaţi să-şi refacă faţadele caselor

0
374

Craiovenii care locuiesc la case, dar au neglijat să le împrospăteze zugrăveala, vor fi obligaţi să urce pe schele şi să le redea prospeţimea de altădată. Autorităţile locale sunt decise să aplice legea privind reabilitarea faţadelor şi teraselor care le impune proprietarilor să investească în imobile, încercând în felul acesta să salveze ce se mai poate din imaginea de urbe degradată a Băniei.

Primăria Craiova va începe în curând o campanie prin care îi va notifica pe toţi proprietarii de case să-şi refacă faţadele imobilelor sau ale teraselor. Autorităţile susţin că în oraş cam domneşte haosul din punct de vedere urbanistic şi că această nouă lege, recent promulgată, a venit la fix pentru a mai recupera din ceea ce e sortit distrugerii. «Sunt foarte, foarte multe case în Craiova care stau să cadă, iar proprietarii lor se uită cu nepăsare la ele. Unii chiar locuiesc acolo şi nu îşi pun nici măcar problema că ar putea să li se întâmple vreo nenorocire. Am încercat să discutăm cu ei, să îi atenţionăm că riscă foarte mult dacă nu aduc îmbunătăţiri minore imobilelor, dar, din păcate, nu am avut receptivitate şi lucrurile nu s-au mişcat din loc», spune Mircea Diaconescu, arhitect în cadrul Primăriei Craiova.

Veşnica scuză: portofelul e cam gol

Deşi locuiesc în case impunătoare, proprietarii se plâng că nu au banii necesari pentru a începe lucrări de anvergura unei reabilitări. Autorităţile spun că această explicaţie era valabilă până acum şi că Primăria Craiova nu avea un cuvânt de spus în faţa proprietarilor, deşi aspectul urât şi, în unele cazuri, riscul unei prăbuşiri trebuiau suportate de toţi cetăţenii. «Dacă mergeam şi le puneam în vedere să consolideze un perete sau o terasă, puteam să intervenim doar la nivel de recomandare. Nu aveam un cadru legislativ şi toate demersurile noastre nu aveau nici o finalitate. De această dată este cu totul altceva, avem legea de partea noastră, iar cetăţenii nu au decât să se conformeze», a mai spus arhitectul Diaconescu, subliniind că prevederi vor fi puse în aplicare cu maximă rigoare.

Nici o concesie

Autorităţile locale sunt de părere că imaginea Craiovei, care trebuie să fie una frumoasă, de oraş civilizat, va fi pusă înaintea oricărui interes. Municipalitatea susţine că nu va face nici o concesie vreunui proprietar care va încerca să demonstreze că imobilul deţinut nu are nevoie de corecţii. «Primăria Craiova va face expertize şi, dacă va constata că un imobil de pe o anumită stradă are semne de degradare sau, mai grav, că se află într-o stare avansată de ruină, îl va notifica pe proprietar să treacă la lucrări de consolidare a corpurilor suspendate ale clădirii, cum ar fi balcoanele, sau să refacă stratul de vopsea de pe pereţi. Craiova este un oraş european, care nu e departe de acest renume, şi considerăm că e de datoria noastră să facem ceva, chiar dacă va trebui să acţionăm cu stricteţe în acest sens».

Proprietarii cu salarii mici pot să ceară bani pentru reparaţii

Potrivit noii legi, clădirile vor fi evaluate de autorităţile locale, urmând ca proprietarii să fie informaţi ulterior asupra obligaţiilor ce le revin, ei fiind responsabili de finanţarea integrală a lucrărilor de refacere. Reabilitarea revine în obligaţia deţinătorilor de orice fel ai clădirilor care prezintă grad înalt de degradare, aceştia urmând „din proprie” iniţiativă să demareze lucrările de construcţie de la nivelul faţadelor şi învelitorilor sau teraselor, cu finanţare proprie. Dacă proprietarii fac dovadă că venitul lunar net pe membru de familie este sub câştigul salarial mediu net pe economie, există posibilitatea ca primarul să propună Consiliului Local preluarea parţială sau integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie. «Posibil să fie şi multe cazuri de acest gen în Craiova», a mai spus arhitectul Mircea Diaconescu.

Cele mai vechi case nu pot fi reabilitate

Singurele case care scapă de repastelare sunt cele încadrate în clasa I de risc seismic, cele reabilitate termic şi cele clasate sau în proces de clasare ca monumente istorice. În această ultimă categorie se află aproximativ 300 de imobile, situate atât în centrul istoric al Craiovei, cât şi pe străzi din cartiere. Potrivit arhitectului Diaconescu, cele mai multe imobile aflate în proprietate privată, dar declarate monument istoric, se află pe strada Unirii. Case precum Vălimărescu, Stoilov-Bolintineanu, Diamantopol, Costin, Eskenazy, Boicescu, Chintescu, Grigorescu, Vârvoreanu, Teodoru, Feraru, Cocor, Zwillinger, Vrăbiescu sunt numai câteva dintre imobilele plasate pe această arteră, toate găsindu-se într-o stare avansată de degradare, dar care, pentru că au proprietari, nu trebuie să fie reabilitate în mod obligatoriu.