Abonamente gratuite pentru persoanele cu handicap

0
340

Craiovenii care beneficiază de abonamente gratuite destinate persoanelor cu handicap au la dispoziţie o săptămână pentru a le ridica. Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială a Primăriei Craiova anunţă că, pentru luna august, persoanelor cu handicap accentuat şi grav, precum şi asistenţilor personali ai acestora li se eliberează abonamentele pe mijloacele de transport în comun în Craiova, în perioada 29 iulie şi 2 august, la sediul din Lăpuş, bl. T8, parter, între orele 8.00 şi 16.00. Pentru persoanele cu handicap vizual accentuat şi grav, pentru luna iulie, abonamentele se eliberează în data de 28 iulie, la sediul Asociaţiei de Nevăzători din Craiova, strada „Fraţii Buzeşti” nr. 25, între orele 8.00 şi 16.00.