În această dimineaţă, ora 09:30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că, pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti, în extravilanul localităţii Robăneşti, un bărbat ar fi căzut de pe un pod aflat în lucru.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul Secţiei nr.5 Poliţie Rurală Pieleşti , care au stabilit faptul că, un tânăr de 26 de ani, din comuna Găvăneşti, judeţul Olt, s-ar fi urcat pe un pod aflat în lucru, iar la un moment dat s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut de la o înălţime de aproximativ 8-9 metri. Cel în cauză a fost preluat de un echipaj de prim ajutor şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri în consecinţă.