Iencsi, în stafful lui Mangia

0
401

Fostul căpitan al Rapidului va fi unul dintre secunzii antrenorului italian la Universitatea Craiova

iencsiFostul internaţional Adrian Iencsi va fi unul dintre secunzii lui Devis Mangia pe banca Universităţii Craiova. Mangia va veni sâmbătă în Craiova, iar luni va fi prezentat oficial, împreună cu staff-ul său, din care vor face parte doi italieni, plus Adrian Iencsi, care vorbitor de italiană, Cătălin Mulţescu, antrenor cu portarii şi preparatorul Cornel Blejan. Adrian Iencsi are 42 de ani, este născut la Piatra Neamţ şi a fost ani buni căpitanul echipei Rapid Bucureşti. Ca jucător, Iencsi a evoluat ca stoper la Ceahlăul Piatra Neamţ, Rapid Bucureşti, Spartak Moscova (Rusia), Apollon Limassol, Kapfenberg, Concordia Chiajna şi FCM Tg. Mureş. Are 30 de selecţii şi un gol marcat pentru naţionala României. Posesor de licenţă PRO, Iencsi a antrenat ca principal la FC Voluntari, FC Hunedoara, Foresta Fălticeni, Unirea Jucu. „Sunt discuţii foarte avansate, există un interes foarte mare din partea Craiovei pentru mine şi îmi doresc să vin în Bănie, mai ales că este vorba de echipa cu care ţineam când eram mic. Mă bucură faptul că pot lucra cu un antrenor precum Devis Mangia pentru că, la fel ca şi mine, este tipul de antrenor care promovează jucători tineri. Probabil că în decizia conducătorilor a contat foarte mult şi faptul că din momentul în care am devenit antrenor am promovat mulţi jucători tineri. Când am antrenat la Voluntari sub comanda mea au debutat jucători precum Florin Tănase, Ţâru sau Mitache. Ştiu că la Craiova există un proiect interesant şi suporteri pătimaşi” a declarat Adrian Iencsi.

Niciun transfer până acum

Până acum, Universitatea Craiova nu a făcut niciun transfer. Nici nu-şi permite să cumpere fotbalişti români cu cotă, iar pentru a da lovitura cu „chilipiruri” trebuie să pricepi. Ori, conducătorii Craiovei şi-au dovedit nivelul când au adus jucători precum: Fajic, Dimitrov, Rambe, Jazvic sau Bucurică. Marcel Popescu declară cu orice ocazie că jucătorii străini fug de România din cauza problemelor legate de insolvenţă. Îl contrazice cel puţin proiectul CFR Cluj, o echipă abia ieşită din insolvenţă, care aduce jucători importanţi şi se anunţă deja ca principală candidată la titlu. Universitatea Craiova caută un fundaş dreapta, doi stoperi, un mijlocaş şi un atacant. O altă echipă ieşită nu de mult din insolvenţă, l-a convins pe atacantul titular al Slovaciei, Adam Nemec, să semneze, cât şi alţi jucători importanţi, „câinii” luptând până în ultima etapă la titlu.