Craioveanul Siclitaru, care a accidentat mortal doi tineri pe trecerea de pietoni şi a fugit, eliberat condiţionat

0
2322


Magistraţii Judecătoriei Găeşti au hotărât să-l elibereze condiţionat pe Florin Iulian Siclitaru, craioveanul de 28 de ani care, pe 31 martie 2013, a accidentat mortal doi tineri ce traversau regulamentar Calea Bucureşti din Craiova şi a fugit. Siclitaru a fost condamnat, în decembrie 2013, la 6 ani de închisoare cu executare, pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare, şi până în prezent a executat două treimi din pedeapsă (întrucât se scade şi perioada arestului preventiv).

IULIAN FLORIN SICLITARU  este adus la Tribunalul Dol ,joi,4 aprilie 2013,in Craiovaj.Duminica dimineata acesta a accidentat mortal doi tineri ce traversau regulamentar o strada din municipiul Craiova.

Zeci de cereri de liberare condiţionată a formulat Florin Iulian Siclitaru, craioveanul care a accidentat mortal două persoane pe Calea Bucureşti din Craiova în urmă cu patru ani, de când este încarcerat în penitenciar, atât la Judecătoria Craiova (cât timp a fost în Penitenciarul Pelendava), dar şi la Judecătoria Găeşti, după ce a fost transferat la penitenciarul din localitate, iar săptămâna trecută magistraţii Judecătoriei Găeşti au dispus eliberarea sa. Mai exact, miercuri, 31 mai a.c. Florin Iulian Siclitaru a obţinut eliberarea condiţionată, după ce a îndeplinit prevederile legale, respectiv executarea a 2/3 din pedeapsa primită: „Admite propunerea de liberare condiţionată formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Găeşti pentru condamnatul Siclitaru Iulian Florin. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Siclitaru Iulian Florin de sub puterea mandatului nr. 3350/2014 emis de Judecătoria Craiova, în baza sentinţei penale nr. 3190/2014, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 31.05.2017”, se arată în hotărârea Judecătoriei Găeşti.

Circula cu 125 km/h

mortaluReamintim că dosarul în care Florin Iulian Siclitaru (24 de ani la momentul respectiv) a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, s-a înregistrat pe 24 mai 2013 la Judecătoria Craiova. În rechizitoriul întocmit de procurori pe baza probelor administrate, a expertizelor tehnice şi a audierilor, s-a reţinut următoarea stare de fapt: «În noaptea de 30 spre 31 martie 2013, în jurul orei 4.50, în timp ce inculpatul se deplasa, la volanul autoturismului Mercedes Benz pe „Calea Bucureşti” din municipiu, direcţia de deplasare dinspre centru către Aeroport, în zona clubului Krypton, a accidentat mortal doi tineri, de 19, respectiv 20 de ani, apoi a părăsit locul faptei. În urma expertizei tehnice s-a stabilit că inculpatul circula cu viteză excesivă, mai exact, avea o viteză de deplasare de 125 km/h şi nu a acordat prioritate de trecere victimelor angajate regulamentar în traversarea străzii», după cum declarau, la momentul respectiv, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. Victimele au fost Andrei Dragomir şi Cosmin Băbălău, ambii din Craiova.

mortalu3Pentru că se făcuseră destule speculaţii cu privire la faptul că ar fi fost băut sau/şi drogat la momentul  producerii accidentului şi de asta ar fi fugit, în momentul când l-au prins, după aproximativ 17 ore de la tragedie (31 martie, ora 21.50), poliţiştii l-au dus pe Siclitaru direct la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pentru recoltarea probelor biologice. Rezultatele vizând prezenţa alcoolului în sânge au fost negative, în schimb, testul preliminar efectuat de specialiştii Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” din Bucureşti, unde au fost trimise probele, pentru depistarea substanţelor cu efecte psihoactive, a ieşit pozitiv la THC. Tetrahidrocanabinolul (THC) este derivat benzo-piranic, substanţa activă principală din canabis, întâlnit şi în haşiş şi marihuana, catalogate drept droguri de risc, interzise la deţinere.

Pe 11 decembrie 2013, Curtea de Apel Craiova l-a condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pe Siclitaru, pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor judiciare, după ce, pe fond, la Judecătoria Craiova primise (pe 17 iulie 2013) o pedeapsă de 4 ani închisoare.