„Bacalaureat”, cel mai recent film al regizorului Cristian Mungiu, va rula mâine şi la Craiova

0
526

film bac„Bacalaureat”, cel mai nou film semnat de Cristian Mungiu, laureat cu Premiul pentru Regie la Festivalul de Film de la Cannes, acordat ex-aequo regizorului român şi regizorului francez Olivier Assayas pentru filmul „Personal Shopper”, poate fi văzut acum în cinematografele din toata ţara şi în cadrul unor proiecţii speciale în mai multe oraşe. În Craiova, va rula mâine, 7 iunie, de la ora 18.00, la Teatrul „Colibri”, în prezenţa actorilor Adrian Titieni şi Alexandra Davidescu. Biletele costă 10 lei şi se găsesc la Agenţia instituţiei, deschisă azi şi mâine între orele 10.00-13.00 şi 16.00-19.00.

Cunoscut în perioada de pregătire sub numele de „Fotografii de familie”, filmul „Bacalaureat” spune povestea unui doctor dintr-un mic oraş de provincie care trebuie să decidă care e cea mai bună cale de urmat pentru copilul lui în contextul societăţii româneşti de astăzi. Filmul a fost inclus şi pe lista realizată de publicaţia americană „The Hollywood Reporter” sub titlul „21 de filme de festival de care se va vorbi anul acesta la Hollywood”.

Co-producţie România-Franţa-Belgia, „Bacalaureat” îi are în rolurile principale pe Adrian Titieni şi Maria Drăguş. Adrian Titieni a interpretat peste 50 de roluri în filme româneşti, debutând în 1986 în filmul „Pas în doi”, regizat de Dan Piţa. Maria Drăguş, actriţa germană de origine română, a debutat în „Panglica albă”, filmul lui Michael Haneke recompensat cu „Palme d’Or” în 2009.

Festivalul de Film de la Cannes selectează în competiţia oficială circa 20 dintre cele mai bune filme ale anului, alese din 1800 de filme înscrise în competiţie, şi s-a desfăşurat între 11 şi 22 mai. Este a treia participare a lui Cristian Mungiu în competiţia oficială, la precedentele două filmele sale fiind recompensate cu trofeul Palme d’Or, în 2007, pentru „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” şi premiile pentru scenariu şi interpretare feminină, în 2012, pentru „După dealuri”.

 

Sinopsis. Romeo stă îngândurat în faţa ferestrei deschise, ascultând trenurile care trec în depărtare. Se lasă seara deja, iar Romeo se întreabă ce să-i spună Elizei. De o vreme, îşi simte vârsta ca pe o povară şi îşi găseşte tot mai greu cuvintele, ca părinte. Se simte obosit – iar viaţa lui arată cu totul altfel decât şi-o închipuia pe când era tânăr. Romeo Aldea (49) e doctor într-un mic oraş de provincie şi şi-a educat singurul copil, pe Eliza, cu ideea că, odată ce va termina liceul, va pleca să studieze şi poate să se şi stabilească în străinătate. Planul lui e pe cale să se împlinească, Eliza tocmai a primit o bursă să studieze psihologia în Anglia. Mai trebuie doar să-şi ia bacalaureatul, o formalitate pentru o elevă aşa de bună cum este ea. În preziua primei teze scrise, un incident iscat pe nepusă masă pune dintr-o dată în pericol planurile de viitor ale lui Romeo. Acum el trebuie să ia o decizie. Desigur, situaţia poate fi rezolvată, însă nu urmând calea pe care, ca părinte, a încercat să i-o arate fiicei lui ca fiind singura de urmat în viaţă.