DNA sesizează Inspecţia Judiciară privind magistraţii care judecă dosarul lui Oprişan

0
364
Marian Oprişan

Şeful DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat Inspecţia Judiciară (IJ) în cazul magistraţilor care judecă dosarul şefului Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, trimis în judecată în iunie 2006. Sesizarea îi vizează pe magistraţii de la Judecătoria Cluj-Napoca, aceia care amână soluţionarea dosarului de corupţie al lui Marian Oprişan, aflat pe rolul instanţelor de peste opt ani. Kovesi cere IJ verificări pentru posibile abateri disciplinare în cazul judecătorilor. Ulterior, Direcţia Naţională Anticorupţie a precizat, într-un comunicat, că dosarul în care şeful CJ Vrancea este judecat se află de 1.263 de zile pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, acordându-se 29 de termene. „Dosarul cauzei se află de la data de 2.12.2010 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca. De atunci, au fost acordate 29 termene de judecată. Pe parcursul celor aproximativ 4 ani de când dosarul se află pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, însumând 1.263 zile, s-au acordat termene de la 49 zile, 56 zile şi chiar de 105 zile de amânare de la un termen la altul”, arată DNA. În iunie 2006, procurorii anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a preşedintelui CJ Vrancea, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals şi uz de fals. În cursul anului 2004, CJ Vrancea a primit suma de 1,9 milioane USD din partea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului pentru pietruirea drumurilor comunale din judeţ. Potrivit probelor administrate, Comisia de licitaţie numită de Marian Oprişan a selecţionat şi a atribuit lucrări de construcţie unor firme neeligibile, conduse de apropiaţi ai şefului CJ Vrancea: SC Aispa Stars 95 SA (al cărei patron este omul de afaceri Prunache Corneliu), SC Top Media SRL (al cărei patron este Graur Vasile, fratele inculpatei Valeria Teodorescu) şi SC Utilaj Construct SA (al cărei patron este Mihăiuc Vasile). Ulterior, s-a dovedit că cele trei firme nu dispuneau de utilajele necesare efectuării acestor lucrări, iar firma SC Top Media SRL este o firmă fără sediu şi fără angajaţi. Firmele respective au contractat lucrări de asfaltare pentru 41 de drumuri comunale, dintre care o parte erau asfaltate anterior, iar pe altele nu s-a executat nici un fel de lucrare, însă banii au fost încasaţi. În replică la sesizarea DNA, Oprişan a susţinut ieri, într-o declaraţie acordată HotNews.ro, că nu judecătorii sunt vinovaţi pentru tergiversarea dosarului în care e acuzat pentru fapte de corupţie ci repetatele cereri de strămutare ale DNA. „Eu n-am făcut nici o cerere de amânare în acest dosar. Nu mă interesează prescrierea faptelor, ci să-mi dovedesc nevinovăţia”, a susţinut Oprişan.