Vicepremierul Liviu Dragnea vine astăzi, la Craiova, să vorbească despre descentralizare

0
683

Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova va fi astăzi, 6 iunie 2013, începând cu ora 15.00, gazda dezbaterii publice privind procesul de regionalizare-descentralizare, organizată de vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Dezbaterea face parte dintr-un proces consultativ demarat de către Guvernul Victor Ponta, susţinut prin proiectul „Reforma administrativ-teritorială, mai multă eficienţă în administraţia locală din România”, cofinanţat prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA).

Liviu Dragnea

Demersurile Guvernului pretind să urmărească implicarea unui număr mare de reprezentanţi de la nivelul instituţiilor administraţiei publice centrale şi ai autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea organizării dezbaterilor publice pe tema regionalizării, astfel că la dezbaterea organizată la Craiova au fost invitaţi reprezentanţii autorităţilor şi instituţiilor din administraţia publică locală şi centrala, ai societăţii civile, sindicatelor, patronatelor, precum şi specialişti din mediul universitar şi academic.

Programul dezbaterii

Agenda dezbaterii anunţată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este următoare: 15:30 -16:00  primirea invitaţilor; 16:00 – 16:15 cuvânt de deschidere: Lia Olguţa Vasilescu, primarul municipiului Craiova, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor şi Liviu Dragnea, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării regionale şi Administraţiei Publice; 16:15 – 17:00 regionalizarea şi descentralizarea, cel mai amplu proces de ţară de la integrarea României în Uniunea Europeană prezentare susţinută de Liviu Dragnea; 17:00 – 17:30 pauză de cafea; 17:30 -18:30 dezbateri; 18:30 – 18:45 concluzii cu Liviu Dragnea, urmate de o conferinţă de presă.

„În plan local vor exista consilii regionale, nu guverne regionale

Conform declaraţiilor vicepremierului Liviu Dragnea reforma administrativă are zece obiective: reducerea decalajelor dintre zonele sărace şi cele prospere; asigurarea unui standard minim de trai decent în toate localităţile din România; descentralizarea competenţelor administrative de interes local, judeţean şi regional, concomitent cu asigurarea resurselor financiare necesare pentru exercitarea acestor competenţe; gestionarea şi modernizarea infrastructurii regionale de transport rutier, feroviar, fluvial, aerian. La nivelul fiecărei regiuni va exista cel puţin un aeroport internaţional. Gestionarea infrastructurii de sănătate şi asistenţă medicală la nivel regional. Va exista cel puţin un spital regional, cu medicină de înaltă performanţă; simplificarea sistemului administrativ şi reducerea birocraţiei; creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene în noul exerciţiu bugetar al Uniunii Europene, în perioada 2014 – 2020; stimularea cooperării asociative între mai multe unităţi administrativ – teritoriale; adaptarea României la modelele de organizare administrativă din statele membre ale Uniunii Europene; după descentralizare, cetăţeanul se va adresa doar instituţiilor din proximitatea sa; instituţiile centrale nu o să mai intervină în chestiunile de interes local. “Păstrăm autoritatea şi caracterul unitar al statului român, iar în plan local vor exista consilii regionale, nu guverne regionale. Acesta este unul dintre principiile de la care plecăm. În rest, regiunile, reşedinţele, competenţele regionale le stabilim împreună, în cadrul dezbaterilor în plan local pe care le-am iniţiat acum. A fost o dezbatere plină de substanţă. Dacă la începutul acestei dezbateri aveam mari emoţii, acum sunt sigur că putem finaliza acest proces până la sfârşitul anului”, declara vicepremierul Liviu Dragnea, la data de 30 mai a.c, la dezbaterea de la Iaşi.