Când „obiectivitatea” e înşelătoare

2
366

Consilierul local municipal Dan Cherciu, din partea PDL, s-a dorit în zilele din urmă pe post de evaluator „intransigent” al activităţii primarului Lia Olguţa Vasilescu, la un an de mandat. Nota bene. A făcut-o la o publicaţie locală care nu-i refuză colaborarea – deloc searbădă uneori – cu destulă determinare şi nu puţină poftă de arţag, sub semnul „obiectivităţii”. Fiind acompaniat adecvat în demersul său. Unul salutat, când se derulează în şedinţele ordinare ale Consiliului Local Municipal, unde opoziţia, şi aşa firavă, are rostul său, şi relativ discutabil, cel puţin, în afara acestui spaţiu, unde altul e statutul când este vorba de răstignirea unui primar ales prin vot uninominal. Acum, consilierul local municipal şi principalul vector de imagine al PDL Craiova, Dan Cherciu, poate nu ne include între „prietenii” de suflet ai actualului primar, ceea ce nu ne împiedică să avem păreri, fără ca acestea, deşi bazate pe argumente, să fie infailibile. Judecând gradul de îndeplinire a promisiunilor electorale ale Liei Olguţa Vasilescu, unele greu realizabile, într-un context cum este cel pe care îl traversăm, opinăm că e greu de tras concluzii. Pripindu-ne, orice resentiment poate fi prezentat drept adevăr. Dan Cherciu, consilier local municipal PDL, acordă nota 4 (patru) activităţii primarului şi consideră că-i caracterizează corect prestaţia. Îndelungată activitate de evaluator sau examinator trebuie să aibă Dan Cherciu, dacă n-are îndoieli. Noi avem. Şi, oricum, cunoaştem mai bine actualul primar. Din toate punctele de vedere. În chestiuni la care nu ne pricepem nu ne prea pronunţăm, cum ar fi notarea. Ieri lumină, azi întuneric. Aşa sună, redusă la absurd, concluzia. După cum am mai văzut că PDL, partidul domnului Dan Cherciu, e considerat mărul stricat al politicii româneşti. Ceea ce nu împărtăşim. Fără a ne poziţiona, cum spuneam, între „lăudătorii de serviciu”, de extracţie recentă, ai actualului primar, considerăm că nimeni, indiferent de numele şi anvergura lui, nu putea identifica soluţii potrivite, realiste, cum se spunea odată, la toate problemele municipiului. Că şi Lia Olguţa Vasilescu, ca fiecare dintre noi, s-a văzut, nu rareori, depăşită de „dosarele urbanistice presante”, de starea de fapt de pe şantierele Craiovei, că socoteala din campanie nu a bătut cu „cea din târg”, că nu conduce o echipă de vrăjitori, ci una de funcţionari obişnuiţi, mai mult sau mai puţin inspiraţi, mai mult sau mai puţin competenţi, a căror gândire şi acţiune nu sunt infailibile. Poate că uneori arborează mai mult decât trebuie un aer competent şi eficace şi neîmplinirea e ceva de care n-a auzit. Peste toate, are o personalitate destul de individualizată şi nu ştim cât de bine e anturată. Dar când ieşi din iarnă fără dificultăţi majore, la factura termică ne referim, când organizezi Zilele „Mihai Viteazul” cu destulă inspiraţie creativă, recunoscută de craioveni, când depui candidatura oraşului la dobândirea statutului de capitală europeană a culturii – demers la care ne asociem -, când întreţii, destul de corespunzător, curăţenia urbei, atâta câtă se vede, când veghezi, prin resuscitarea Poliţiei Locale, la întreţinerea ordinii şi liniştii publice, când cauţi soluţii, frecându-ţi capul ca pe rulmenţi, pentru aducerea de investitori, ceva mai multă consideraţie meriţi, fie şi din partea unui adversar politic. Inclusiv pentru faptul că nu porţi drama cotidiană în chip somnambulic. Efortul de a înţelege, de a prelucra, de a sistematiza, probabil că multora li se pare superfluu. E dificil de comensurat măsura în care faptele au jucat un rol decisiv în notarea doamnei primar de către consilierul local Dan Cherciu. Excesiv de exigent, deloc dispus să cauţioneze vreo sincopă, deşi raportul între pragmatism şi onorabilitate preferabil ar fi să se păstreze în hotare convenabile. În căutarea adevărului se spune, de obicei, că trebuie să fii obiectiv. Aşa se consideră probabil şi Dan Cherciu. Aşa ne considerăm şi noi. Numai că „obiectiv” este ceea ce se află în afara conştiinţei, deci, logic nu se poate aplica decât studiului obiectelor, lucrurilor, materiei inerte. Referirile fiind în exclusivitate la o persoană publică, deci subiect, nu obiect, trebuie să acceptăm că nu putem fi – împreună – decât… subiectivi. Şi alunecarea în reacţii otova şi verdicte dirijate nu mai este exclusă.

2 COMENTARII

  1. Stimate domnule MC “Obiectiv” mai inseamna si redarea nefalsificată a unor situatii, stari de lucruri ori, la capitolul edil şef, cred că şi dvs., aşa “mai in barba” aveti ceva de zis sau aveţi să-i sugeraţi câte ceva. Îi apreciez buna intenţie a d.nei LOV, grav este ca dânsa e inconjurata de oameni nepotriviti, rău intenţionaţi care duc mai departe ca pe o “datorie de onoare” ce-au moştenit. Ca politician cu state vechi, dânsa trebuia să fi cunoscut “că socoteala din campanie nu va bate cu „cea din târg”” şi să nu se fi angajat ori,ca cetăţean al acestui oraş, nu vreau să-mi confirme şi dânsa, CV-ul de politician (…).
    Şi tot pentru dvs. domnule MC, ca cetăţean al acestui oraş, cât beneficiaţi de “vegherea” poliţiei comunitare, domnule? Sau…, cumva… pe aci, prin centrul oraşului există aşa ceva. Domnule, vă spun aşa, pentru dvs. norocul nostru, al celor din Craioviţa, de exemplu, e că avem termopane la ferestre. Altfel, în timpul verii nu există odihnă decât după ora 2 noaptea. Ca să nu mai spun că la prima oră a zilei oameni de la salubritate fac curăţenie, iar în timpul zile nu există nici un “veghetor” care să tragă de mânecă pe cel ce lasă în urmă gunoi şi să-l şi amendeze pentru fapta lui. Apoi, dacă tot există aceşti “veghetori” de ce ne rupem hainele în garduri sau în crengile ce ies înafara lor, pe trotuarele chiar din centru oraşului, din cauza maşinilor parcate neregulamentar?????? Dvs. domnule MC pe unde mergeţi? Sincer, apreciez capacitatea dvs. intelectuală, dar, în cazul de faţă, daţi dovadă de subiectivism. Cu sinceritate – Costinelia Adam

  2. domnule cantar, lasa-te de scris ai un limbaj lingusutor si perfid ca pe vremea “celui mai iubit dintre pamanteni”

    Cu mult respect imi ingadui sa sugerez doamei primar, care reprezinta pentru orasul nostru una imagine cu totul noua, actuala si reala, sa-si schimbe biroul de presa. Cat despre greutatile pe care le intimpinati in gestirea Craiovei sunt convis ca toti cetateni, bine intenzionati, sunt constienti.

Comments are closed.