Camera Deputaţilor vrea reducerea consumului de hârtie şi a renegociat contractul pentru telefoane

0
324
Valeriu Zgonea

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a decis, ieri, demararea proiectului de reducere a consumului de hârtie „Paperless Parliament”, care are ca obiectiv în acest an reducerea la jumătate a consumului de hârtie, a anunţat preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea. „Am decis să începem proiectul de eliminare a hârtiei (n.r. – „Paperless Parliament”). Sper ca săptămâna viitoare să începem acest lucru cu Biroul Permanent, urmând ca fiecare comisie să treacă prin această etapă. Până la sfârşitul anului am speranţa că putem să implementăm acest concept de «paperless» la nivelul tuturor comisiilor sau cel puţin la cât mai multe dintre ele, astfel încât din cele 25 de mii de topuri de hârtie pe care le consumăm să putem reduce măcar la jumătate consumul”, a precizat Zgonea, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei. Potrivit memorandumului intern al secretarului general al Camerei, la această dată Camera Deputaţilor înregistrează un important consum de hârtie, cea mai mare parte, respectiv 75%, fiind utilizată pentru multiplicarea documentelor aferente procesului legislativ. „Implementarea unui astfel de sistem permite atât reducerea cheltuielilor cu achiziţia de hârtie, de consumabile şi cu întreţinerea imprimantelor şi copiatoarelor, cât şi economisirea spaţiului de depozitare”, se arată în memorandum. Astfel, documentele vor putea fi accesate pe dispozitive mobile de tip laptop, tablete, smartphone, înlocuirea operaţiunilor tradiţionale de aplicare a contrasemnăturilor, vizelor, avizelor prin folosirea semnăturii electronice. Implementarea sistemului pilot necesită un set de măsuri, cum ar fi implementarea aplicaţiei software, asigurarea resurselor hardware – tablete, monitoare, spaţii de lucru, servere, dotarea membrilor Biroului Permanent cu dispozitive tip iPad, organizarea unor sesiuni de training pentru participanţii la proces, dar costurile vor fi zero. „Întrucât aplicaţia software este proiectată şi dezvoltată de către Direcţia pentru tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor, iar echipamentele hardware vor fi reconfigurate prin grija Direcţiei Tehnice, costurile aferente implementării acestui proiect pilot sunt zero”, se mai arată în memorandum. Tot ieri, Zgonea a anunţat că s-a aprobat renegocierea contractului de telefonie al Camerei. El a explicat că, în cadrul contractului cu furnizorul de telefonie mobilă, „pentru membrii Biroului Permanent, preşedinţii de comisii, preşedinţii delegaţiilor române la adunările parlamentare internaţionale sau europene, liderii grupurilor parlamentare (n.r. – abonamentul) se plăteşte din bugetul Camerei. Pentru ceilalţi deputaţi, până în suma de 10 euro plăteşte Camera, ca până acum, diferenţa până la 14-15 euro, cât înseamnă abonamentul cu minute şi SMS-uri nelimitate în reţea, plăteşte fiecare din suma forfetară”.