Barack Obama a desemnat-o pe Susana Rice consilier pentru securitatea naţională

0
304

Fostul ambasador al SUA la ONU, Susan Rice, a fost numită de preşedintele Barack Obama consilier pe probleme de securitate naţională. În locul acesteia la ONU va merge Samantha Power, fostă consilieră a preşedintelui Barack Obama pentru drepturile omului în cadrul Consiliului de Securitate Naţională (NSC). Postul încredinţat lui Susan Rice, 49 de ani, este unul extrem de important, întrucât îi dă acces, 24 de ore din 24, la preşedinte, şi la agenţiile puterii federale. În urmă cu şase luni cariera lui Susan Rice părea compromisă. La câteva zile după atentatul de la Benghazi, din Libia, soldat cu moartea a patru resortisanţi americani, între care ambasadorul Chris Stevens, Susan Rice, într-un talk-show duminical declarase că atacul se datora unui scurt metraj islamofob venit din California şi revoltei populare din Egipt. Postul de consilier pentru Securitatea Naţională încredinţat unei absolvente de la Stanford şi Oxford, cum este Susan Rice, nu are nevoie de aprobarea Senatului.