Zdrobită de fiecare dată în precedentele trei dispute cu FCSB din acest sezon, în care nici măcar nu a marcat, Universitatea Craiova poate profita de relaxarea rivalei, după ce aceasta a câştigat deja titlul, şi astfel să câştige duelul de astă-seară, de la ora 21, pe “Ion Oblemenco”. Deşi contextul pare favorabil, motivaţia adversarilor fiind minimă în acest meci, jucătorii Ştiinţei sunt puşi într-o situaţie ingrată, fiindcă o victorie ar fi considerată firească, în timp ce orice alt rezultat ar intra în categoria dezastrului fotbalistic. Fără principalul jucător “under”, Ştefan Baiaram, în ultimele 3 meciuri ale sezonului, Universitatea trebuie să le câştige pe toate pentru a deveni vicecampioană şi are nevoie de minim 4 puncte în următoarele 2 jocuri pentru a-şi asigura barajul pentru cupele europene.
Costel Gâlcă: „E un meci important pentru noi, trebuie să luăm cele 3 puncte. Ştim că FCSB are jucători buni în linia de mijloc şi în atac, ştim că ne va fi greu, dar trebuie să facem tot posibilul să câştigăm. E o bătălie în trei pentru locul 2. Atmosfera e foarte bună, suntem foarte concentraţi, băieţii răspund bine la antrenamente, sper să găsim soluţii adecvate. E cel mai greu meci pentru că e cel care urmează. Nu e vorba de un meci special pentru mine, mă gândesc numai la cele 3 puncte. Nu ne facem calcule, ne gândim numai la fiecare meci în parte. Ca să avem prima opţiune, trebuie să câştigăm tot. O echipă care a câştigat campionatul vine cu multă încredere, indiferent cine va juca. Am avut mulţi accidentaţi, dar o să găsim soluţii, ca de fiecare dată”.
Elias Charalambous: „Ne-au mai rămas trei meciuri de jucat și le vom trata la fel de serios. Ne dorim să le câștigăm și să realizăm cele mai bune cifre în acest sezon. Vreau să le mulțumesc totodată și celor care ne-au ajutat să fim campionii de astăzi, oameni care nu se văd, dar care au contribuit. La Craiova vom folosi jucătorii care sunt în cea mai bună formă. Coman a făcut un antrenament cu noi, dar vom vedea dacă va juca. Nu vrem să riscăm nimic în ceea ce-l privește. Acum, că am realizat obiectivul, vom juca mult mai relaxați și cred că jucătorii vor evolua și mai bine, pentru că au scăpat de presiune“
Prefaţa LPF: “Derby dintotdeauna”
“Oltenii vin după un succes mare, 2-1 în Giuleşti, meci în care Alexandru Creţu a fost eroul craiovenilor, asta după ce i-a pasat decisiv lui Ivan, a scos o minge de pe linia porţii alb-albaştrilor şi a marcat în prelungiri golul victoriei. De partea cealaltă, roş-albaştrii se deplasează în Bănie din postura de campioni, având la finalul primelor 37 de runde cel mai bun atac – 65 de goluri marcate, dar şi cea mai bună defensivă, doar 34 de goluri primite.
Din 2014, cele două echipe s-au mai întâlnit de 35 de ori în principala competiţie internă, de 24 de ori s-au impus roş-albaştrii, de şase ori au câştigat oltenii, iar alte cinci partide s-au terminat la egalitate. Primul meci din intervalul amintit a avut loc pe 2 august 2014, FCSB – Universitatea Craiova 3-1, marcatori Adi Popa, Lucian Sânmărtean, Fernando Varela, respectiv Andrei Ivan.
Cele mai multe goluri s-au marcat pe 29 octombrie 2017, Universitatea Craiova – FCSB 2-5.Ultimul succes reuşit de alb-albaştri: 18 septembrie 2022, Universitatea Craiova – FCSB 2-1. Cea mai recentă dispută din campionat: 7 aprilie 2024, FCSB – Universitatea Craiova 2-0 (goluri Florinel Coman, Ştefan Vlădoiu – autogol). 31 de jucători a utilizat gruparea craioveană în ediţia curentă, dintre care 13 sunt străini. FCSB s-a bazat pe 30 de fotbalişti, printre ei şi Joyskim Dawa, cel care, dacă va fi utilizat, va deveni primul internaţional camerunez cu 100 de partide jucate în Superliga României.