Chelsea Londra s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a eliminat-o în semifinale pe Real Madrid. După 1-1 în tur, la Madrid, echipa lui Thomas Tuchel s-a impus cu 2-0 pe teren propriu, goluri Werner ’28 şi Mount ’85, dar londonezii au ratat multe alte şanse de a înscrie şi de a decide calificarea mai devreme.
Finala va fi una englezează, aşa cum a fost şi acum doi ani (Liverpool vs Tottenham atunci), fiindcă Chelsea o va întâlni pe Manchester City, pe 29 mai, la Istanbul. Dacă City este în premieră în ultimul act, Chelsea va disputa a treia finală, după ce a pierdut cu Man United în 2008 şi s-a impus cu Bayern Munchen, în 2012.
Chelsea Londra: Mendy – Christensen, Thiago Silva, Rudiger – Azpilicueta (James ’88), Kante, Jorginho, Chilwell – Havertz (Giroud ’90), Werner (Pulisic ’67), Mount (Ziyech ’89). Antrenor: Thomas Tuchel