“Johnson & Johnson” România, alături de Crucea Roșie, în lupta împotriva COVID-19

0
495

Pentru a sprijini efortul profesioniștilor din domeniul sănătății din prima linie în gestionarea COVID-19, compania “Johnson & Johnson” România donează 300.000 de lei Crucii Roșii Române pentru achiziția de echipament individual de protecție și echipament necesar unităților de terapie intensivă. Totodata, compania răspunde și unei solicitări primite din partea Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, prin oferirea a 50.000 de lei, pentru protejarea pacienților diagnosticați cu cancer, care, în această perioadă, sunt vulnerabili la infectarea cu COVID-19. Dincolo de amenințarea pe care noul coronavirus o reprezintă pentru viața lor, aceștia sunt în situație de risc în eventualitatea întreruperii tratamentului.
“Johnson & Johnson” România a dezvoltat și un program logistic, susținut printr-o investiție totală de 300.000 de lei, al cărui obiectiv este asigurarea transportului pacienților la spitale pentru administrarea medicației, în cazurile în care acest lucru este necesar. Totodată, mijloace alternative pentru administrarea medicamentelor injectabile vor fi puse la dispoziția pacientilor care au nevoie de acest lucru.