Tudor Gheorghe va susţine în iunie concertul „Vara simfonic aniversar”

0
481

Tudor Gheorghe 2În anul 2005, Tudor Gheorghe susţinea la Craiova cel de-al patrulea spectacol care închidea ciclul concertelor dedicate anotimpurilor: odată cu „Vara simfonic”, cortina cădea asupra „Anotimpurilor Poeziei Româneşti”. Spectacolul reunea o selecţie din operele lui George Coşbuc, Vasile Voiculescu, George Topârceanu, Mihai Eminescu, dar şi ale altor poeţi mai puţin cunoscuţi, ca Dumitru Ciurezu. După mai bine de 11 ani de la premieră, Tudor Gheorghe readuce la Craiova „Vara simfonic aniversar” – luni, 12 iunie, ora 19.00, în sala Teatrului Naţional „Marin Sorescu”. Dirijorul, compozitorul şi orchestratorul Marius Hristescu mărturiseşte însă că nu este aceeaşi vară: „Melodiile cunoscute publicului nostru sunt regândite într-o variantă mai amplă orchestrală, câteva piese noi vor confirma atmosfera lirică şi tematica muzicală”. Concertul de la Craiova va avea loc după reprezentaţiile din 22-23 mai la Iaşi, 31 mai la Piteşti şi 6 iunie la Timişoara şi va fi urmat pe 14 iunie de un spectacol la Sala Palatului din Bucureşti. Biletele s-au pus deja în vânzare la Agenţia Teatrului Naţional Craiova, la preţul de 100 lei.