Dolj: Ritm alert la lucrările agricole de sezon

0
716

Circa 80.000 de hectare cu floarea-soarelui, conform datelor DGA Dolj, au fost deja însămânţate în zilele din urmă şi circa 100.000 de hectare cu porumb urmează a fi înfiinţate în perioada imediat următoare. Se semnalează un ritm alert la lucrările agricole de primăvară, pentru buna folosire a umidităţii solului, şi încadrarea în ceea ce specialiştii numesc „epoca optimă”. În marile exploatări agricole, prin dotarea tehnică existentă, vitezele zilnice de lucru sunt mult sporite. Ceea ce particularizează, într-un fel, actuala „fizionomie” a legumiculturii judeţului este numărul mare de solarii (spaţii protejate) înfiinţate la nivelul majorităţii localităţilor doljene.