Theresa May a sugerat prelungirea liberei circulaţii pe perioada procedurii pentru Brexit

0
344

Theresa MayPremierul Theresa May nu a exclus posibilitatea liberei circulaţii între Marea Britanie şi Uniunea Europeană pe perioada “fazei de implementare” după ce statul britanic părăseşte Blocul comunitar. Premierul britanic a afirmat că va exista o fază de ”implementare”, o dată ce acordul de ieşire din UE a fost obţinut, Guvernul şi activităţile comerciale vor necesita o ”perioadă de timp” pentru a se ajusta noilor restricţii. Guvernul de la Londra insistă ca Brexitul să ofere Marii Britanii un control mai mare asupra frontierelor sale. Conform Partidului Laburist, declaraţiile Theresei May demonstrează că aceasta încearcă să “minimalizeze aşteptările”. Potrivit editorului politic BBC, John Piennar, afirmaţiile premierului britanic lasă în mod clar deschisă posibilitatea continuării liberei circulaţii, cel puţin temporar. În cadrul unei vizite în Arabia Saudită, Theresa May a declarat jurnaliştilor: ”O dată ce am obţinut acordul, ce am căzut de acord asupra relaţiei viitoare, va fi necesară o perioadă de timp în care activităţile comerciale şi Guvernul să se ajusteze sistemelor, depinzând de natura acordului, o anumită perioadă de timp va fi implementată”. Premierul britanic Theresa May a semnat scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, declanşând astfel procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană. Se estimează că negocierile vor începe la jumătatea luni mai, guvernul de la Londra indică că ar dori să poarte concomitent discuţiile privind ieşirea din Blocul comunitar şi cele referitoare la un acord comercial, însă oficialii europeni au declarat că este necesar ca cele două chestiuni să fie discutate separat. Ieri, Parlamentul European a stabilit, prin vot majoritar, principalele linii de negociere privind ieşirea Marii Britanii din UE, refuzând ca un acord privind viitoarea relaţie cu această ţară, în special una comercială, să poată fi încheiat înainte ca Londra să se retragă din Bloc. Reuniţi în şedinţă plenară la Strasbourg, eurodeputaţii au adoptat, cu 516 voturi pentru şi 133 împotrivă, o rezoluţie care stabileşte mai multe “linii roşii” care trebuie urmărite în cadrul negocierilor privind Brexit.