Craiova: “Pătatu” şi alţi trei craioveni reţinuţi pentru trafic de persoane şi proxenetism

0
454

diicot-1La data de 05.04.2017 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor CAPOTESCU GHEORGHE LAURENȚIU, BULACU AHMED CRISTIAN, FLORESCU RADU ALIN şi CIUCĂ GHEORGHE SORIN pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat,  trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism. În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada anilor 2014 – 2017, inculpaţii Capotescu Gheorghe Laurenţiu, Bulacu Ahmed Cristian  şi Florescu Radu Alin au constituit un grup infracţional organizat în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism, grup la care a aderat, în cursul anului 2015 şi inculpatul Ciucă Gheorghe Sorin. La data de 5 aprilie 2017 procurorii  DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova au efectuat un număr de 9 percheziţii domiciliare pe raza judeţulului Dolj ocazie cu care a fost ridicată suma de peste 17.000 de euro, aproximativ 7.000 de lei, înscrisuri, 18 telefoane mobile, 12 cartele SIM, 2 laptopuri, un hard disk, un pistol airsoft şi 85 de alice, calibru 4,55 mm.  Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Amănunte în ediţia print a cotidianului nostru de mâine.