A demarat programul Rabla 2012 pentru persoanele fizice

0
310

Începând de ieri, proprietarii autoturismelor vechi le pot casa prin Programul RABLA. Astfel, de la aceastã dată, proprietarii autoturismelor mai vechi de 10 ani se pot adresa firmelor colectoare, în vederea casării acestora. De asemenea, începând cu data de 23 aprilie, se pot înscrie în Programul RABLA 2012 şi persoanele juridice, persoanele fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale. Proprietarii care deţin maşini vechi pot casa autoturismele, până la data de 19 noiembrie 2012. Ca şi în 2010 şi 2011, cuantumul primei de casare este 3.800 lei, fiind exprimatã printr-un tichet cu valoare nominală. De asemenea, pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pot fi utilizate cel mult trei tichete valorice. Pentru acest an, Administraţia Fondului pentru Mediu a prevăzut un buget de 114 milioane lei care permite scoaterea din uz a 30.000 de autoturisme mai vechi de 10 ani. Prin Programul Rabla, în ultimii 2 ani au au fost casate 305.964 autoturisme uzate şi au fost achiziţionate 101.766 autoturisme noi, dintre care, 40.269 de origine autohtonã. Lista producãtorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe în anul 2012 la Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, precum şi cea a operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz se gãseşte pe site-ul AFM, www.afm.ro, în cadrul secţiunii „Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2012”.