În perioada 16 februarie – 1 martie a.c., polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 47 de acțiuni operative, pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în trafic de persoane, criminalitate informatică, trafic și consum ilicit de droguri și spălare de bani.
În cadrul acestor acțiuni, au fost efectuate 268 de percheziții domiciliare și 8 acțiuni de prindere în flagrant delict, fiind derulate activități investigative pentru probarea activității infracționale a 172 de persoane. Au fost emise 87 de ordonanțe de reținere și 44 de mandate de arestare preventivă, iar, față de 24 de persoane, a fost luată măsura controlului judiciar. De asemenea, au fost indisponibilizate 2,5 tone de substanțe psihoactive, 11.381 de comprimate, 4.513 grame de cocaină, 5.686 de grame de cannabis, 11 cântare de precizie și 29 de grindere. Totodată, au fost instituite măsuri pentru 20 de laptop-uri, 9 tablete, 188 de telefoane mobile, 45 de cartele SIM, 33 de medii de stocare, 6 arme neletale, 350 de grame de aur, 2.200 de țigarete, 222 de bucăți de materiale pirotehnice, 38.301 lei și 583.045 de euro. În cadrul acțiunilor, alături de polițişti din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate, au participat luptătorii Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene și jandarmi.