Noaptea de 4/5 martie a fost una grea pentru doi conducători auto din Craiova. O femeie şi un bărbat au fost depistaţi în timp ce se aflau la volanul unui autoturism, sub influenţa băuturilor alcoolice. Ambilor le-au fost întocmite dosare penale de către poliţişti.
În noaptea de 04/05 martie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au oprit un autoturism ce se deplasa pe strada “Bariera Vâlcii”, din localitate. În urma legitimării conducătoarei auto, s-a stabilit că este vorba de o femeie de 32 de ani, din municipiul Craiova. Aceasta a fost testată cu apartul etilotest, rezultatul fiind 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Tot în noaptea de 04/05 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un autoturism se deplasează haotic pe strada “Tabaci”, din municipiul Craiova. S-a procedat la oprirea autoturismului, la volan fiind identificat un bărbat de 53 de ani, din municipiul Craiova. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat. A primt aceleaşi pedepse ca şi femeia amintită.