Handbalistele tricolore, învinse din nou de Danemarca

0
418

După ce a pierdut la Mioveni, la scor, cu Danemarca, naţionala de handbal feminin a României a fost învinsă şi în deplasare, de nordice, scor 32-27 (13-10), în preliminariile Euro 2022. Cristina Neagu nu a fost inclusă în lot pentru meciul de la Odense, iar Pintea şi Tîrcâ, cu câte 7 reuşite, au fost cele mai bune marcatoare pentru tricolore.

Naţionala României a ajuns pe locul 3, după ce Austria a învins Insulele Feroe, scor 26-22. Lider este Danemarca 8 puncte, urmată de Austria 5, România 3 şi Insulele Feroe 0. Ultimele două meciuri pentru România vor fi cu Insulele Feroe şi Austria. Primele două clasate în grupă se vor califica la turneul final, care va fi găzduit de  Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, între 4-20 noiembrie 2022. România a ratat o singură dată calificarea la un turneu final, în 2006.