Faceţi knock-out echipa din play-out!

0
742

Universitatea Craiova – Dinamo Bucureşti

Stadion: „Ion Oblemenco”, astăzi, ora 17

Universitatea Craiova: Mitrovic – R. Popa, Kelic, Tiago Ferreira – Martic, Mateiu, Zlatinski, Bancu – Gustavo, Mitriţă, Băluţă. Antrenor: Devis Mangia. Rezerve: Calancea – Dimitrov, Briceag, Gardoş, Screciu, Bărbuţ, Burlacu.

Dinamo Bucureşti: Penedo – Romera, M. Popescu, Maric, Olteanu – Mahlangu, Nistor – Pesic, Torje, Salomao – D. Popa. Antrenor: Florin Bratu. Rezerve: Brănescu – Nica, Hanca, Dudea, Palic, Monroy, Moldoveanu.

Arbitri: Horaţiu Feşnic (Cluj) – Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj). Rezervă: Iulian Călin (Argeş).

Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti), Viorel Lolea (Reşiţa).

Universitatea Craiova şi Dinamo se întâlnesc, la fel ca acum un an, pentru un loc în semifinalele Cupei României, competiţia care asigură cel mai scurt drum spre cupele europene

Cu derby-ul Universitatea Craiova – Dinamo s-a jonglat destul de mult în ultima perioadă, din cauza ninsorii, din cauza intereselor televiziunilor, din cauză că Dinamo n-a vrut să joace duminică, pentru ca Bratu să aibă mai mult timp să-şi „dreseze câinii”. În toată această perioadă, cam mulţi au declarat Craiova favorită, iar alb-albaştrilor nu prea le-a picat bine această postură, inclusiv la ultimul meci oficial, cel cu Timişoara, încheiat 1-1. Echipele sunt oarecum scoase din ritm, trecând ceva vreme de la ultima partidă jucată, dar ele au oferit un spectacol şi la primul joc după pauza de iarnă, acel 2-2 din Groapă. Pentru Dinamo, meciul valorează mult mai mult decât pentru Ştiinţa. Oltenii sunt în cărţi pentru titlu, chiar dacă au şanse mici, însă au prins play-off-ul chiar de pe podium. Pentru oaspeţi, Cupa a rămas singura cale spre Europa, este competiţia prin care îşi pot salva un sezon care acum pare compromis prin ratarea play-off-ului, iar meciul din seara aceasta este unicul derby pe care-l mai au de jucat până la finalul stagiunii, fiindcă nici în play-out şi nici în semifinale sau finala Cupei, dacă vor ajunge să le dispute, nu vor mai avea cum să întâlnească o rivală. Pentru ambele echipe o calificare ar fi cumva  echivalentă cu o jumătate de Cupă câştigată, fiindcă echipele rămase în cursă, cele două din judeţul Sibiu şi cele două moldovene care-şi vor disputa un loc în semifinale, sunt accesibile. Câştigătoarea Cupei României va fi cel mai bine poziţionată dintre cele 3 echipe româneşti care vor evolua în Europa League.

Ca şi componenţă, cele două formaţii sunt destul de echilibrate valoric. Dinamo are un portar mult mai bun, apărările sunt la fel de slabe, iar de la mijloc în sus ambele echipe sunt redutabile, Ştiinţa având un avantaj dacă Nemec nu va fi pe teren, aşa cum se anunţă. Acum un an, în aceeaşi fază a competiţiei, Universitatea Craiova elimina Dinamo, la Severin, după executarea loviturilor de departajare. În ultimele trei meciuri directe, disputate în campionat, s-a consemnat acelaşi scor, 2-2. Din păcate, ora derby-ului este una deloc convenabilă, în special pentru fanii care vin din alte localităţi, dar şi pentru craiovenii care trebuie să-şi scurteze programul la serviciu pentru a fi prezenţi pe stadion. Ieri mai erau circa 5.000 de bilete de vânzare.

Mangia: „Jucăm împotriva unei echipe foarte motivate”

Devis Mangia spune că se aşteaptă ca dinamoviştii să fie foarte motivaţi, deoarece Cupa este unica lor şansă de a ajunge în cupele europene. „Va fi dificil, fiindcă jucăm împotriva unei echipe foarte motivate, pentru care Cupa a rămas singurul obiectiv al acestui sezon, dar noi trebuie să fim şi mai motivaţi şi să luptăm pentru calificare. Cuvântul „teamă” nu există în vocabularul meu, este important ceea ce facem noi, nu să ne fie frică de ce fac echipele adverse. Nu trebuie să ne gândim că pierdem meciul, noi pregătim jocul să-l câştigăm. Avem stilul nostru de joc, care i-a adus echipei cea mai bună clasare în sezonul regulat, aşa că vom continua cu acest sistem. Nu-mi place să vorbesc despre munca altor colegi, dar este greu pentru Florin Bratu să schimbe sistemul de joc în câteva zile. Cu siguranţă că îi va motiva suplimentar pe jucători, va veni cu un discurs nou, cu o altă stare de spirit, alt tonus. Face parte din munca noastră să ne informăm în privinţa altor echipe sau a antrenorilor adverşi, ştim că avem jucători care au lucrat cu Florin Bratu la naţionala under 18, dar ne concentrăm asupra a ceea ce avem noi de făcut, nu asupra adversarilor”. Mangia s-a plâns că nu a avut terenuri de antrenament foarte bune în ultima săptămână, din cauza condiţiilor meteo. Italianul are noroc că nu a prins perioada de acum doi ani, când Săndoi şi Cârţu se chinuiau cu adevărat, pregătind echipa pe coclauri, pe la Işalniţa, Podari sau Mischii.

Hristo Zlatinski a anunţat că obiectivul Universităţii Craiova în acest sezon este realizarea eventului, aşadar Cupa este un obiectiv. „Va fi foarte greu, din cauza vremii, a terenului greu, dar noi trebuie să fim concentraţi şi să dăm totul pentru victorie. Sunt mobilizat în toate meciurile, dar cele cu Dinamo sunt speciale pentru mine, aşa cum sunt şi pentru echipă pentru oraş şi de aceea trebuie să ne pregătim foarte bine. Ne va fi greu pe acest teren, fiindcă avem o posesie bună, suntem echipa care construieşte, dar nu trebuie să fie un alibi în caz de eşec acest lucru. Cu 30.000 de suporteri de lângă noi vor încălzi atmosfera. Obiectivele noastre sunt Cupa şi campionatul, aşa că trebuie să câştigăm cu Dinamo, iar apoi să pregătim cele 10 finale din play-off” a declarat Zlatinski.

Dinamoviştii ar încasa 20.000 de euro pentru calificare

În derby-ul cu Universitatea debutează Florin Bratu pe banca dinamoviştilor. Cel care acum câţiva ani „mitralia” galeria olteană, la acel 4-4 din Groapă, a mai fost adversar al Universităţii din postura de antrenor, anul trecut, dar la nivelul echipelor de juniori A. Grupa lui Bratu a câştigat, de altfel, campionatul de juniori mari, în timp ce Universitatea s-a impus la nivelul under 17. Înainte de a reveni la Dinamo, unde a pregătit şi echipa a doua, acum 3 ani, „Bratone” a fost selecţionerul naţionalei under 18, unde a avut sub comandă trei jucători de la Universitatea: Mihăilă, Şerban şi Vadasis. Tehnicianul de 38 de ani spune că echipa sa porneşte cu şansa a doua astăzi, dar că va încerca să-şi motiveze jucătorii atât prin discurs, cât şi printr-o primă „smulsă” de la patronul Negoiţă, care se pare că va fi de 20.000 de euro. „Va fi primul meu meci oficial, cu siguranţă va fi o provocare. Vom merge la Craiova şi vom întâlni o echipă bună şi un public pătimaş. Va fi o atmosferă frumoasă, pentru un fotbal de calitate. Pe jucători încerc să îi motivez, să le spun ceea ce au de făcut, să îi scot din starea în care au fost, pentru că i-am găsit foarte dezamăgiţi de ratarea play-off-ului şi este normal să lucrăm şi la astfel de lucruri. Întâlnim o echipă foarte bună, plecăm cu şansa a doua la Craiova, care nu a pierdut niciun meci pe teren propriu. Este un meci dificil, complicat. Gazonul este destul de moale la Craiova, chiar dacă a avut prelată. Prefer un gazon normal, pe o vreme normală. Nu sunt condiţii extraordinare, dar trebuie să ne adaptăm, asta e în România. Cred că vom avea o primă, o să vorbesc despre asta cu domnul Negoiţă. E important meciul. O să-l conving pe Negoiţă pentru binele echipei, dar cred că banii nu sunt acum primordiali. Avem multe lucruri de arătat, am rămas mult în urmă” a spus Florin Bratu.

Cârţu: „E meci special, dar n-o văd pe Dinamo să bată”

Sorin Cârţu ştie cel mai bine ce înseamnă un derby al Ştiinţei cu Dinamo, jucând şi pregătind foarte multe de-a lungul timpului, ca fotbalist şi antrenor. El a prefaţat duelul de astăzi, considerând că prima şansă o are echipa sa de suflet. „Întotdeauna e un meci special şi aşteptat. Indiferent care sunt poziţiile echipelor, starea de spirit, când vine meciul ăsta, prin farmec se schimbă totul. Şi dinamoviştii când vin aici, vin montaţi. Chiar dacă trec prin momente mai proaste, cu Craiova se mobilizează, se metamorfozează. Craiova pleacă favorită, mai ales că joacă pe teren propriu. E presiune mare, publicul alături de echipă. E ceea ce îţi doreşte întotdeauna la fotbal la o echipă. Venirea unui antrenor poate fi un şoc la echipă. Bratu n-a fost departe de fenomenul Dinamo, ştie foarte bine ce s-a întâmplat acolo. Nu e din străinătate, să ia acum contact cu clubul sau cu jucătorii. El ştie. Poate să schimbe, ceva-ceva sigur va schimba, dar la ce are la dispoziţie nu vă o schimbare la 180 de grade. N-o văd pe Dinamo în stare să bată la Craiova”, a spus „Sorinaccio”.  Gloria Ştiinţei a analizat şi şansele alb-albaştrilor la titlu: „Patru puncte nu sunt multe. Contează modul de abordare a partidelor pentru că victoria în anumite meciuri te ridică mult. Aici poate fi un atu al Craiovei. Chiar dacă acum diferă structura mini-campionatului, joci cu alte echipe mai apropiate valoric. Eu zic că are şanse bune. Poate să-şi exploateze şansa. Se joacă. Se pot întâmpla multe. Niciun joc între echipele astea din primele şase nu e dinainte disputat sau câştigat. E câte o favorită, dar cu punctaj minim. Se pot întâmpla multe”.